2009 - be gone. 2010 - bring it on.

mai e putin putin si se termina acest an. si ma bucur. ma bucur cum nu cred ca m-am mai bucurat la vreun sfarsit de an.

a fost un an... altfel decat celelalte de pana acum. a fost un an in care am invatat multe si m-am cunoscut pe mine mai mult decat pana acum, datorita / din cauza evenimentelor si oamenilor din jurul meu.
oricum, nici 2008 nu s-a terminat tocmai fascinant. am avut o luna decembrie haotica, cu semi-indragosteli, cu certuri, cu certitudinea ca nu am sa fiu niciodata amanta cuiva, am avut un revelion minunat dupa care am plans cateva ore buneeee si am mers prin oras singura, dimineata. motivul pt plans a fost unul prost, desigur, insa, pt mine, la momentul acela, conta. si nu m-am simtit tocmai bine. dar aia e, nicio panica, nu am vreo problema cu plansul. face parte din ritualul de vindecare, gen. :D

cat despre 2009, a inceput intr-o atmosfera tensionata, si pare ca se termina dupa ce a iesit toata tensiunea asta din mine. mult mai linistit. am inceput lucrand la Iveco, formand si consolidand prietenii care s-au dovedit a fi doar de suprafata, si complet inutile, cu niste oameni complet goi de sentimente si cu o foarte mica capacitate de emotie. simteam eu ca ceva nu se leaga acolo cum trebuie, asa ca am aplicat din nou la un job la Disney, sa-mi iau campii ca nebuna, sa plec, sa iau o pauza de Romania si de tot ce era aici. zis si facut. mi-am dat demisia la inceputul lui mai, la jumatatea lunii am plecat, cu tam-tam, desigur, cu plansete, cu cadouri, cu flori, si vaga impresia ca sunt totusi niste oameni acolo care ma plac, si pe 3 iunie am plecat in State. unde a fost muuuuult mai diferit decat data trecuta, a fost o experienta compleeeeet interesanta pt mine si sufletul meu. am stat 3 luni de zile singura singura, doar eu cu sufletul meu si cu caputul meu, m-am linistit aproapte total in ceea ce priveste foarte multe aspecte, am cunoscut oameni care mi-au schimbat complet parerea despre mine, m-am "imbatat" cu vorbe frumoase, care mi-au consolidat si facut sa creasca increderea in mine, m-am simtit excelent, am dansat in ploaie, am crezut ca mor (la propriu, ajungand la urgenta), mi-a fost dor de prietenii mei, am mai aflat de fapt, cine sunt ei, chiar daca erau asa departe, am facut cumparaturi multe, m-am descurcat singura si mi-a placut. mi-a placut tare mult. a fost o pauza care daca n-ar fi fost, nu stiu exact cum m-as fi simtit acum, dar cu siguranta nu eram asa de fericita si linistita. :)
trebuie sa mentionez faptul ca de la inceputul anului am avut un sentiment ca ceva se va schimba in viata mea. sau, nu stiu cum sa explic, ca ceva se va termina, ca lucrurile nu vor mai fi cum au fost, ca undeva, sus, printre planete, ceva se modifica.

cand m-am intors, dupa ce m-am relaxat o luna, m-am apucat de ceva nou. mama a vrut sa renunte la una din firme, si m-a intrebat daca nu vreau sa-mi treaca firma pe numele meu, sa fac eu ce imi doresc. lucru pe care mi l-a comunicat cat eram in State. si, fiind acolo, m-am gandit ce m-am gandit, si mi-am dat seama ca imi doresc ca organizez evenimente. pt ca imi place sa vad oamenii simtindu-se bine. si daca pot sa particip la chestia asta, cu atat mai bine. asa ca sunt in proces de a-mi deschide propria firma de organizat evenimente. care se va numi "Creatori de Vise". pt ca sunt o persoana care crede in visuri, si care stie sa aduca zambetul pe fetele oamenilor. :) mai dureaza crearea firmei, din cauza birocratiei din Romania, dar m-am apucat deja de organizat evenimente. petreceri, ca sa fiu mai clara. am avut 2 pana acum, amandoua la Sailor's, o carciuma care imi place si in care sunt convinsa ca vom mai face petreceri. au iesit bine, si sunt convinsa ca la anul vor iesi si mai bine, si vor fi si mai multe. :)

e, iar acum vine partea interesanta a acestui an. vine momentul care ma face sa ma bucur ca se termina odata anul asta. stii, dupa 5 ani in care toate sentimentele tale se invart in jurul unui singur om, cand vine momentul (de altfel, inevitabil) sa pui punct, e tare ciudat. si, pe cat de mult doare, pe atat de linistita ma simt. linistita ca am putut, intr-un final, sa pun punct; linistita, pt ca va fi tare dragut sa pot simti lucruri si pt alti barbati; linistita ca stiu ca am facut tot posibilul ca aceasta chestie sa mearga; linistita pt ca acum sunt sigura ca merit mai mult. dar despre asta, in urmatorul post. :)

pana una alta, ma foarte bucur ca se termina anul 2009, ma bucur pt ca incepe 2010, si ca o data cu asta, pot sa spun si eu ca e momentul pt un nou inceput. :)

punct si de la capat. de data asta pe bune.

de data asta vbesc serios. stiu, sunt ca Petrica cu lupul, nu ma mai crede nimeni, dar nu asta e ideea. caci de data asta stiu eu ca e gata. e gata cu totul. nu s-a terminat frumos, caci era imposibil date fiind persoanele implicate, insa cred ca e mai bine ca s-a terminat urat ca asa mi-e mult mai usor sa pun punct. de tot.

au trecut 5 ani. de cand l-am vazut prima data si am stiut lucruri. 5 ani in care am simtit o galagie de lucruri, de la cele mai frumoase pana la cele mai dureroase, 5 ani in care am stiut ca nimic nu va iesi din chestia asta. 5 ani in care nimeni si nimic, totusi, nu a putut sa ma scoata din acest film. si crede-ma, exista niste oameni care au tot incercat. pt binele meu, majoritatea dintre ei. dar eu nu ascult. de nimeni si nimic altceva decat de inima mea. chiar daca constientizez lucruri. lucruri din capul meu care cateodata e mult mai ok decat inima. dar pana nu vad eu cu ochisorii mei, pana nu simt eu cu toata fiinta mea, nu e cale de intors. au trecut 5 ani in care am sperat ca exista si o cale de mijloc. stii, prima discutie pe care am avut-o cu el a fost referitoare la ce posibilitati ca un lucru sa fie alb/negru vs nuante de gri si ce suntem noi dispusi sa vedem. si amandoi am fost de acord ca suntem dispusi sa vedem toate nuantele de gri, atat timp cat nu suntem noi implicati in situatie. cand vine vorba de noi, nu exista decat alb sau negru. as fi putut sa-mi dau seama de atunci ca asta nu se poate termina decat in alb sau negru... dar eram mica.

nu ma intelege gresit, am invatat in astia 5 ani cat n-o sa invat in toate universitatile de psihologie din lume. si am crescut. am crescut mult. si el stie asta. nu cred ca stie ca are de-a face cu totul. ca datorita si/sau din cauza lui am crescut si invatat atat. si stiu ca nici nu-l intereseaza. dar asta e. asa a fost sa fie. nu stiu daca as fi invatat atatea de la un om cu care mi-ar fi fost mai usor sa comunic.

ma doare sufletul. o sa treaca, desigur, dar nu-mi convine. nu-mi place sa fiu ranita. sunt leoaica, si n-are nicio legatura cu zodia. e ok atat timp cat nu ma ranesti pe mine sau pe prietenii mei. poti sa ma jignesti, nu ma mai atac de nicio culoare, poti sa fii mai bun ca mine, nu ma oftic, poti sa fii mai destept, nu pretind ca as fi vreun geniu in vreo materie, poti sa faci foarte multe lucruri cu care nu ma atingi. dar nu poti, nu-ti permit sa ma ranesti sufleteste. si a facut-o. fapt pt care, cel mai sanatos pt amandoi este sa nu il mai vad. cel putin 5 ani de-acum incolo. pt ca nu cred ca mai pot sa ma abtin din a spune lucruri. lucruri pe care le stim amandoi, lucruri adevarate, lucruri care ar putea rani.

nu regret nimic din anii astia, nu consider ca am pierdut 5 ani. prietenii mei spun ca nu am dat nicio sansa altor oameni care ar fi putut sa se apropie de mine. eu spun ca nu au existat oamenii astia. dar, da, au dreptate (ca de cele mai multe ori cand vine vba de alegerile mele in materie de barbati minunati), probabil ca daca ar fi aparut vreun om, nu i-as fi dat nicio sansa. si nu regret nici asta. pt ca atunci cand simt, eu tre' sa simt cu totul. si asta am facut. am simtit cu totul. acesti 5 ani de zile am simtit cu toata fiinta mea.

si imi doresc sa fie fericit. pe cat de fericita am fost eu in putinele momente in care m-a facut el fericita. fara sa vrea, probabil, caci tre' sa retinem ca nu-l intereseaza persoana mea. nu l-a interesat niciodata, daca e sa-l credem pe cuvant. dar eu nu cred pe nimeni pe cuvant. mai ales cand persoana in cauza e o persoana care nu comunica atunci cand vorbeste. comunica prin fapte si prin cantecele lui. daca e sa cred ceva, e faptul ca e o persoana care mai are foarte multe lucruri de rezolvat cu sine. pt ca sunt lucruri pe care nici eu, nici alta persoana nu ar putea sa le rezolve. si pana atunci, cred ca va mai trece niste timp.

e o persoana deosebita. e un om tare bun, e un prieten loial, e un om foarte destept, e un om vesel, e un om tandru, e un om intelegator. cand vrea. il iubesc de ceva timp, am ajuns sa-l cunosc si pot sa-ti spun atat lucru. exista un singur lucru pt care nu il voi ierta niciodata, insa. este un las.

atat timp cat prietenii mei sunt langa mine, atat timp cat nu-l vad si incerc sa tai orice legatura pe care as putea s-o mai am cu el, o sa intru pe culoarul de vindecare. nu stiu cat o sa dureze, poate sa dureze 2 zile, poate sa dureze 2 sapt, poate sa dureze 10 ani, nu am nici cea mai vaga idee. insa, oricat de vindecata as fi, oricat de inchise ar fi ranile, cicatricile vor ramane pe vecie. si el, in inima mea. n-am nimic impotriva cicatricilor, e in regula sa le ai. arata ca ai simtit ceva. si asta e important pt mine. nu ma voi opri din a simti pt ca mi-a calcat in picioare sufletul aceasta persoana. dimpotriva, am invatat ca cel mai sanatos e sa simti durerea, sa o constientizezi ca sa poti sa treci peste. asa ca acum constientizez durerea si ea se duce mai repede decat daca as spune ca e totul in regula si mi-as mai calca si eu un pic sufletul.

da, doare ca dracu. dar tot raul spre bine, right? :)