punct si de la capat. de data asta pe bune.

de data asta vbesc serios. stiu, sunt ca Petrica cu lupul, nu ma mai crede nimeni, dar nu asta e ideea. caci de data asta stiu eu ca e gata. e gata cu totul. nu s-a terminat frumos, caci era imposibil date fiind persoanele implicate, insa cred ca e mai bine ca s-a terminat urat ca asa mi-e mult mai usor sa pun punct. de tot.

au trecut 5 ani. de cand l-am vazut prima data si am stiut lucruri. 5 ani in care am simtit o galagie de lucruri, de la cele mai frumoase pana la cele mai dureroase, 5 ani in care am stiut ca nimic nu va iesi din chestia asta. 5 ani in care nimeni si nimic, totusi, nu a putut sa ma scoata din acest film. si crede-ma, exista niste oameni care au tot incercat. pt binele meu, majoritatea dintre ei. dar eu nu ascult. de nimeni si nimic altceva decat de inima mea. chiar daca constientizez lucruri. lucruri din capul meu care cateodata e mult mai ok decat inima. dar pana nu vad eu cu ochisorii mei, pana nu simt eu cu toata fiinta mea, nu e cale de intors. au trecut 5 ani in care am sperat ca exista si o cale de mijloc. stii, prima discutie pe care am avut-o cu el a fost referitoare la ce posibilitati ca un lucru sa fie alb/negru vs nuante de gri si ce suntem noi dispusi sa vedem. si amandoi am fost de acord ca suntem dispusi sa vedem toate nuantele de gri, atat timp cat nu suntem noi implicati in situatie. cand vine vorba de noi, nu exista decat alb sau negru. as fi putut sa-mi dau seama de atunci ca asta nu se poate termina decat in alb sau negru... dar eram mica.

nu ma intelege gresit, am invatat in astia 5 ani cat n-o sa invat in toate universitatile de psihologie din lume. si am crescut. am crescut mult. si el stie asta. nu cred ca stie ca are de-a face cu totul. ca datorita si/sau din cauza lui am crescut si invatat atat. si stiu ca nici nu-l intereseaza. dar asta e. asa a fost sa fie. nu stiu daca as fi invatat atatea de la un om cu care mi-ar fi fost mai usor sa comunic.

ma doare sufletul. o sa treaca, desigur, dar nu-mi convine. nu-mi place sa fiu ranita. sunt leoaica, si n-are nicio legatura cu zodia. e ok atat timp cat nu ma ranesti pe mine sau pe prietenii mei. poti sa ma jignesti, nu ma mai atac de nicio culoare, poti sa fii mai bun ca mine, nu ma oftic, poti sa fii mai destept, nu pretind ca as fi vreun geniu in vreo materie, poti sa faci foarte multe lucruri cu care nu ma atingi. dar nu poti, nu-ti permit sa ma ranesti sufleteste. si a facut-o. fapt pt care, cel mai sanatos pt amandoi este sa nu il mai vad. cel putin 5 ani de-acum incolo. pt ca nu cred ca mai pot sa ma abtin din a spune lucruri. lucruri pe care le stim amandoi, lucruri adevarate, lucruri care ar putea rani.

nu regret nimic din anii astia, nu consider ca am pierdut 5 ani. prietenii mei spun ca nu am dat nicio sansa altor oameni care ar fi putut sa se apropie de mine. eu spun ca nu au existat oamenii astia. dar, da, au dreptate (ca de cele mai multe ori cand vine vba de alegerile mele in materie de barbati minunati), probabil ca daca ar fi aparut vreun om, nu i-as fi dat nicio sansa. si nu regret nici asta. pt ca atunci cand simt, eu tre' sa simt cu totul. si asta am facut. am simtit cu totul. acesti 5 ani de zile am simtit cu toata fiinta mea.

si imi doresc sa fie fericit. pe cat de fericita am fost eu in putinele momente in care m-a facut el fericita. fara sa vrea, probabil, caci tre' sa retinem ca nu-l intereseaza persoana mea. nu l-a interesat niciodata, daca e sa-l credem pe cuvant. dar eu nu cred pe nimeni pe cuvant. mai ales cand persoana in cauza e o persoana care nu comunica atunci cand vorbeste. comunica prin fapte si prin cantecele lui. daca e sa cred ceva, e faptul ca e o persoana care mai are foarte multe lucruri de rezolvat cu sine. pt ca sunt lucruri pe care nici eu, nici alta persoana nu ar putea sa le rezolve. si pana atunci, cred ca va mai trece niste timp.

e o persoana deosebita. e un om tare bun, e un prieten loial, e un om foarte destept, e un om vesel, e un om tandru, e un om intelegator. cand vrea. il iubesc de ceva timp, am ajuns sa-l cunosc si pot sa-ti spun atat lucru. exista un singur lucru pt care nu il voi ierta niciodata, insa. este un las.

atat timp cat prietenii mei sunt langa mine, atat timp cat nu-l vad si incerc sa tai orice legatura pe care as putea s-o mai am cu el, o sa intru pe culoarul de vindecare. nu stiu cat o sa dureze, poate sa dureze 2 zile, poate sa dureze 2 sapt, poate sa dureze 10 ani, nu am nici cea mai vaga idee. insa, oricat de vindecata as fi, oricat de inchise ar fi ranile, cicatricile vor ramane pe vecie. si el, in inima mea. n-am nimic impotriva cicatricilor, e in regula sa le ai. arata ca ai simtit ceva. si asta e important pt mine. nu ma voi opri din a simti pt ca mi-a calcat in picioare sufletul aceasta persoana. dimpotriva, am invatat ca cel mai sanatos e sa simti durerea, sa o constientizezi ca sa poti sa treci peste. asa ca acum constientizez durerea si ea se duce mai repede decat daca as spune ca e totul in regula si mi-as mai calca si eu un pic sufletul.

da, doare ca dracu. dar tot raul spre bine, right? :)