boys, boys, boys

e vorba despre baietii mei. baietii care imi lumineaza ziua cu fiecare telefon, sms, mail sau intalnire. baietii care sunt absolut fabulosi, pe care ii iubesc pana la nebunie. pe cuvant, daca as fi cu cineva, nu cred ca as fi la fel de posesiva cum sunt in legatura cu baietii mei...

nu sunt multi, dar sunt atat de buni... nu ma intelegeti gresit, si pe fete le indragesc, dar relatia cu baietii mei e cu totul si cu totul alta... adica sunt obisnuita sa am prieteni baieti din generala, si nu stiu cum, dar de obicei, cei mai draguti baieti de pe undeva, sunt prietenii mei. mor cu ei!

ideea ar mai fi una... din cauza imposibilitatii de a fi cu un anume cineva, in directia caruia ar fi indreptata toata iubirea mea, ea tre sa se duca undeva, totusi... si d-aia sunt innebunita dupa ei... ca ei sunt de acord cu iubirea mea ptr ei, si o accepta, lucru care ma face pe mine sa ma simt extrem de bine, si sa ii iubesc de fiecare data mai mult... nu ma intelege gresit, si pe acel anume cineva il iubesc cu fiecare zi mai mult, cu toate ca nu ne vedem, vorbim sau d-astea 'pamantene'... il iubesc si sunt dispusa sa ii fiu doar prietena daca asta il face pe el sa se simta mai bine cu mine in viata lui... n-am nicio problema in acest sens... dar iubirea mea e multa si inconjurata de pasiune, dorinta si fericire. si trebuie sa mai dau din cand in cand din ea, ca altfel as cam exploda... si nu-mi doresc... si aici exista baietii mei... carora le-as da absolut orice pe lumea asta, daca ar fi in puterea mea.

sa va spun si cine sunt ei? n-are sens, se stiu prea bine... cert e ca ii iubesc ptr ca ma accepta asa cum sunt, (si, fie vorba intre noi, chiar nu sunt o persoana 'usor de inghitit'), ca ma lasa in pace cand n-am chef sa vorbesc, ca ma duc acasa cand eu nu mai pot, ca nu ma lasa sa fiu suparata, (la propriu nu ma lasa, apeland chiar la violenta :D), ca atunci cand imi spun ca ma iubesc, se simte ca o zic din suflet, ca sunt de cele mai multe ori acolo de ziua mea, (si cand zic 'acolo', poate fi orice loc), ca daca nu sunt, ma suna sau imi dau mesaj la 12.01, mesaj care se termina cu 'te iubesc', ca atunci cand tre' sa sarbatorim revelionul impreuna ma suna la 5.30 dupa-amiaza pe 31 dec, sa-mi spuna ce facem, ca au incredere sa mearga cu mine la volan chiar daca am ceva cuba libre la bord, ca imi cumpara flori, chiar daca o fac intr-o seara, cand asteptam pe cineva in gara la Cta, si ma lasa singura la masina pana pleaca sa-mi aduca flori, ca nu-mi raspund la mesaje pe care le trimit doar ca sa le trimit, ca nu tre' sa vorbesc prea mult ca sa ma inteleg cu ei, ca ei stiu tot timpul motivul ptr care mi se schimba expresia fetei, si nu comenteaza (prea) aiurea, ca atunci cand am fost in america, vorbeam cu ei la telefon, si m-am uitat pe net in fiecare zi, intrucat aveau webcam care mergea 24/7 si aveau filmulete acolo, filmulete de la mare, de la noi, de la Shire... ii iubesc ca sunt frumosi, destepti, curajosi, nebuni, tacuti, vorbareti, paranoici, stapani pe ei, control-freaks, soferi extraordinari, calzi, tandri, isteti, haiosi, comunicativi, de incredere, spirituali, ironici, cinici, seriosi, mari vrajitori, betivi, (ca mine), aerieni, organizati, dezorganizati, inteligenti, absolut MINUNATI!!!!!!!

pe telefon, lumea are cele mai variate poze... ca si 'wallpaper'... ei bine, eu trebuie sa ii am pe baietii mei... ba pe unul, ba pe altul, ba 3 dintre ei... sunt tot timpul cu mine, no matter what...

cam atat despre ei, ca daca citeste vreunul dintre ei, i se urca la cap! :))))

va iubesc tare!

sictir

cred ca e in regula ce se intampla... nu de alta, dar imi pare bine cand Nenea ala smecher de Sus ma aduce cu picioarele pe pamant si imi aduce aminte ce e important ptr mine... am ingrozitor de mult sictir in mine in acest moment... plm, nu stiu de ce dracului nu pot eu sa ma 'focusez' pe lucrurile importante, si tre sa imi mai iau diverse palme ca sa imi reamintesc.

gen... imi iubesc prietenii pana la infinit... la modul cat se poate de serios... insa, in ultimul timp, nu am mai stat cu ei, asa cum faceam odata, fapt ptr care ma tot invinovatesc, iar cand reusesc sa ma vad cu ei, plm, am figuri si am impresia ca nu se poarta in regula...

insa... mai apar diverse personaje in viata mea, pe care ii iau de buni, pe care am impresia ca ma pot baza, si ca, incet-incet, ii pot accepta in viata mea... dar NU!... de ce sa se intample asta? te intreb, de ce?... pana mea, n-are sens... stiam eu ca atunci cand am zis ca nu mai am nevoie si de alti prieteni, am avut dreptate... stiam, dar am zis ca poate cine stie... a venit momentul sa mai accept si alte persoane prin jurul meu.

sa iti dau si exemplul din cauza caruia am ajuns la aceasta concluzie (iar): la birou, exista un pusti, caruia o sa-i zicem Pitic, cu care am urmatoarea istorie:

- am fost prima persoana pe care a cunoscut-o aici, l-am plimbat prin birou sa ii fac cunostinta cu restul colegilor, d-astea de PR, asa. :)

- am inceput sa iesim la tigara, ca de', eram amandoi noi, fumam, hai sa socializam un pic...

- ne-am imprietenit asa, de suprafata

- dupa ce am inceput cursurile la munte, am descoperit, impreuna cu alti colegi, ca ne place bautura, ne-am imprietenit si mai bine

- am avut Sales Convention-ul la Sibiu pe 16 iulie, am stat intr-o seara in barul hotelului si ne-am imprietenit si mai bine, in sensul ca am stat de vorba, despre munca, si am vorbit mult si serios...ptr ca eu aveam o galagie de informatii, care ii erau oarecum 'adresate', ptr ca era in pericol de pierdere a jobului... el a apreciat, sau cel putin asa mi-a dat impresia

- dupa aceasta discutie, relatia noastra a devenit mult mai misto, in sensul ca, imi spunea toate chestiile care i se intamplau, imi cerea sfatul, eram acolo sa il ajut... am facut acest lucru si ptr ca nu mai sunt aproape de baietii mei pe care sa ii 'mamosesc', si am nevoie de cineva de acest gen langa mine, el e mic, naiv si ca un burete cand vine vorba de informatii, si imi place sa stau de vorba cu el.

- acum 2 zile, un coleg de la el din departament a fost dat afara... initial el era care ar fi 'trebuit' sa plece... insa m-am ocupat astfel incat sa nu se intample asta... as putea zice ca m-am dat un pic peste cap ca sa fac asta... dar am reusit, cum reusesc sa fac tot ce imi doresc...si chiar m-am bucurat ca nu el a fost cel care sa plece...

- ee, de acum 2 zile, i s-a urcat la cap ca nu el e cel care pleaca, e nesimtit si mitocan... plm, nu asta e problema, ca sunt obisnuita cu acest gen de oameni... ce ma deranjeaza e faptul ca tipu care pleaca ii tot varsa bullshit-uri, si el crede, ca un copil ce este... eu tot incerc sa-l conving ca ce ii spun eu e for real! si el, vezi doamne, "da, dar marius zice nu-stiu-ce"... plm, zic, atunci, fa ce zice si ce face marius, si aia e! eu ma dau peste cap sa ramai tu si sa plece ala in locul tau, si tu faci pe nebunul cu mine... gen... fuck u!

- si mai face si glume, gen, ''ha,ha, vezi ca ai brandul mai mare ca al meu... eu zic sa nu-ti mai iei si desert, ca nu ai nevoie, ca tii cura de slabire, nu?"... gen, plm, baietica, deja iti cam permiti lucruri (din pctul tau de vedere), si nu are sens...

- iar acum sunt sictirita, ma enerveaza maj persoanelor din birou, vreau concediu si vreau la prietenii mei minunati... pe care ii iubesc, si nu mai vreau altiiiiiiii!!!!!!!

aia e, macar m-am descarcat si eu intr-un final apoteotic!!!!

am chef

bai, nu stiu cum sa-ti zic... dar e ceva in aer... plm, am chef sa ma simt bine, am chef sa plec la amsterdam si sa nu imi dau seama unde naibii se duce timpul, am chef de baietii mei de la mare, am chef sa nu stiu cat e ceasul, si asta sa ma faca sa ma simt bine, am chef sa nu imi incarc tel de firma si sa nu imi pese, am chef sa stau intinsa pe plaja, sa ma umplu de nisip pe picioare, sa beau Cuba Libre la orice ora din zi sau din noapte, sa dau mesaje cand sunt beata turta, sa fac conversatie cu familia de la WC, am chef sa mananc suberek cu branza ca sa imi dreg betia/ mahmureala, am chef sa ma plimb de la cazare la carciuma si tot asa, ca sa mai iau cate ceva de acolo, am chef sa ma duc in mijlocul noptii pana la iesirea din 2 mai sa iau benzina ptr fetele cu focul, am chef sa ma duc in mangalia sa fac cumparaturi, am chef sa imi sun prietenii si sa le spun cat de mult ii iubesc, am chef sa il tin in brate pe smecta ca are o imbratisare atat de sincera, am chef sa ma 'cert' cu piele, cand imi zice ca profit de el...

am chef sa ma plimb prin parc si sa mananc inghetata, am chef sa ma dau in toate ride-urile din MK, am chef sa ma intind pe iarba si sa numar gazele care se plimba pe langa mine, am chef sa joc volei, am chef sa ascult muzica buna, am chef sa beau o cafea buna si tare, am chef sa ma uit dupa oameni frumosi, am chef sa fiu tinuta in brate, am chef sa ma joc in parul lui, am chef sa ma iau de el si sa ii spun ca iar are sosetele alea care mie nu imi plac, am chef sa scriu meniul de la Shire, am chef sa beau o bere Redd's RECE RECE RECE... am chef sa ma duc la cumparaturi, am chef sa primesc flori si sa mi le intind prin casa, am chef sa aprind multe betigase cu aroma de vanilie, scortisoara, mere verzi si mosc, am chef sa stau pe niste asternuturi proaspat spalate, am chef sa stau inconjurata de toate jucariile mele de plus, am chef sa deschid toate geamurile si sa intre aer curat curat, am chef sa pescuiesc, am chef sa beau un ceai rece, am chef sa stau de vorba cu prietenii mei despre multe lucruri inutile, am chef sa filozofez cu prietenii mei dupa ce bem mult, am chef sa stam pana se inchide carciuma si sa ne punem ce muzica dorim, am chef sa vad si sa fotografiez rasaritul reflectat in mare, am chef sa simt racoarea diminetii, am chef sa ma joc cu cateii pe plaja pana nu mai pot sa respir, am chef sa stau pe 'scaunul' nostru de la bar, am chef sa dau din picioare, am chef sa dau din cap pe melodiile noastre, am chef sa fiu la concert Dilated Peoples!!!!!

cam atat am chef acum, ca am fost afara si m-a pocnit o moleseala groaznica.

it's all so quiet!

so, i have no idea.. insa simt nevoia sa mai scriu cate ceva despre el, ptr ca nu stiu cam unde suntem... stiu ca totul e in regula, stiu ca sunt extrem de linistita, cu toate ca verbal nu cred ca am mai vorbit asa cum trebuie de... destul de mult timp... si cu toate astea, nu stiu, eu sunt in ultimul timp cu acel zambet tamp pe fata, nu stiu sa raspund la intrebarea: ce ai?, nu pot sa ma enervez mai mult de 3-4 minute pe zi, zici ca sunt lovita in freza. sunt dusa, frate, despre asta e vorba... sunt totalmente dilie.. aia e! dar mi-e bine asa.

poate ca ma linisteste si faptul ca el e in regula, chiar daca nu vorbim, dar simt ca asa e... poate ca... poate, cine mai stie... eu una, nu prea mai stiu lucruri concrete, dar am si incetat sa ma intreb chestii d-astea profunde... am ajuns, dupa multe discutii, (care mie la momentul respectiv mi se pareau a fi certuri), si dupa ce m-am trezit, si revenit cu picioarele pe pamant datorita realismului sau crud, dar atat de folositor, la concluzia ca cel mai sanatos e sa il las in pace pana cand... pana cand isi doreste acest lucru. nu pot decat sa fiu in continuare aici, chiar daca sunt la mare, la munca, la cursuri sau mai stiu eu unde, sunt aici, in linistea, nebunia, stresul, bagabonteala mea...

si stiu ca asta e in regula ptr el. stiu ca nu are sens sa ma agit aiurea, cum am facut muuuuuuult timp, stiu ca nu are sens sa insist, stiu ca are mai multi pitici pe creier decat am eu, stiu ca suntem prieteni acum si e in regula asa, si putem sa fim prieteni pana cand isi doreste. fireste ca eu imi doresc mult mai mult de atat, insa nu imi permit nici macar sa ii spun lucruri dintr-acestea, nu imi permit sa ii cer lucruri. si nici nu vreau sa fac asta vreodata. atat timp cat mie imi e bine, nu am de ce sa imi pun intrebari. doamne, daca ai stii cat mi-a luat sa ajung la aceasta concluzie... cate intrebari si probleme absolut stupide am putut sa imi pun, cata paranoia am filtrat, cati nervi, cati neuroni ucisi nevinovati.

acum, din cand in cand simt nevoia sa plang. dar, ce mi se pare ingrozitor de ciudat e faptul ca simt nevoia sa plang de fericire. pur si simplu. sunt fericita. si, crede-ma, are un procent foarte important in fericirea mea... si dupa cum am spus... n-am mai vorbit, nu stiu exact ce face, nu stiu... dar stiu ca e bine... si stiu ca e in regula daca plang de fericire. adica, ce pot sa imi doresc mai mult? am o familie nebuna, dar frumoasa, am multi prieteni, oameni pe care stiu ca ma pot baza, (si credeti-ma, sunt un pic mai mult decat pretentioasa cand vine vorba de oameni), am un job bine-platit, unde mi-am mai facut niste prieteni, (da, prieteni, nu cunostinte), exista o persoana minunata pe care o iubesc, si stiu ca incet-incet incepe si el sa ma creada, si, din cand in cand sunt si isteata. nu tot timpul, ca nu e interesant asa. :))))

asa ca, aia e, e un om pe care am ajuns sa-l iubesc fara ca el sa faca ceva in mod special, un om care mi-a dat de gandit mai mult decat toti ceilalti oameni din viata mea la un loc, un om datorita caruia am crescut, un om care e acolo, undeva. nu e langa mine momentan asa cum imi doresc, dar e acolo. si, cum-necum, ne tot intersectam... si de fiecare data mai invat cate ceva. e chiar frumos deja. e foarte interesant ptr mine, ptr ca de fiecare data e altfel... niciodata, cand ne-am vazut de 2 ori, nu a fost la fel. el, ca si atitudine... una calda, una rece, una de paranoia, una de prietenie, una ciudata... de toate felurile. si asta ma tine alerta. ptr ca niciodata nu stiu cum sa-l iau. fapt ptr care mai invat o chestie. and so on and so forth. si, crede-ma, nu sunt multi oameni care pot spune ca invata in fiecare zi ceva de la cineva. nici macar de la persoana cu care sunt. adica, nu voi intelege niciodata cum e sa te combini cu cineva pe care nu-l cunosti. nu pot, pur si simplu. don't get me wrong, nu am ABSOLUT nimic impotriva acestui lucru. go ahead, go wild, e cel mai frumos. insa, poate ptr ca eu inca ma straduiesc sa il dezleg pe acest personaj misterios nu pot sa concep cum poti sa cunosti pe cineva asa... in cateva luni... tre' sa fie frumos, pe bune. nu imi doresc, dar imi imaginez... aia e!

adica, eu nu stiu cum poti sa fii cu cineva pe care nu-l cunosti, si sa mearga bine a la long. serios. adica, de unde stii ca ii poti suporta omului respectiv toate chichitele pe care le are, si pe care nu le stii din primele cateva luni, ca sa nu zic an... de unde stii?

ma rog, va doresc sa traiti ce am trait eu datorita acestui om (repet, fara ca el sa-si propuna ceva de genul), sa simtiti ce simt eu de ceva timp, ce simt in acest moment, sa pufniti in plans de fericire si sa nu intelegeti de ce, sa simtiti!

long time, no write

nu stiu care au fost ultimele posturi, dar avand in vedere ca ultimul e de pe 5 aprilie... a cam trecut ceva timp de atunci... si s-au cam intamplat lucruri in the meantime... ma rog, nu o sa scriu acum ce naibii am facut in ultimele 3 luni de zile, intrucat majoritatea evenimentelor au legatura cu munca, si chiar daca ptr mine au fost destul de antrenante, sunt convinsa ca ptr tot restul populatiei nu sunt.

stiu ca de 1 mai am fost la mare, a fost entertaining, au fost concerte, lume multa, regasirea cu prietenii mei si posibilitatea sa stau mai mult de juma de ora cu ei, muzica buna, rom si altele.

stiu ca dup-aia am avut diverse evenimente, gen Lansare Eurocargo si Sales Convention, in saptamani consecutive, iar nivelul meu de stres ajunsese la niste limite superioare la care nu am crezut ca pot ajunge, si mai mult decat atat, sa mai si ies din nebuloasa in care intrasem... dar am reusit, cu multe drumuri la mare, incepand cu weekendul 19-22 iunie, cand am avut curs de Inteligenta Emotionala la Neptun, si atunci s-a deschis si carciuma, si am fost si in vinerea si in sambata respectiva in Vama sa ma vad si eu cu niste oameni importanti ai vietii mele, si a fost absolut minunat!!!!!!!!

dupa care, am inceput sa ma duc in fiecare weekend la mare, ajungand sa fac 1000 km pe saptamana, luni-vineri munca, vineri-duminica mare... insa deja am ajuns la a face 2 ore 40 pana la carciuma, ceea ce ma bucura foarte tare!!!!

e destul de naspa ca nu am decat 3 zile de stat, insa aia e... nu prea am ce sa fac pana nu imi iau concediu, which will happen in 2 weeks time... adica e nasol ptr ca vineri sunt destul de obosita cand ajung, incerc sa ma concentrez sa stau treaza pana la o ora rezonabila ptr litoral, sambata tre sa ma duc la somn devreme ca duminica plec... e ca la nebuni... dar ma descurc... :)))

si, ca sa nu am VREODATA plictiseala in viata, mai nou, se si zugraveste la mine in casa, lucru care imi face viata o aventura continua... intrucat de 1 saptamana nu prea am unde sa dorm... praf, miros extraordinar, nu mai am nici macar patul in camera... noroc ca se mai gasesc si oameni care sa plece in weekend si sa ma lase sa dorm la ei... otherwise... cum ar fi asta-seara, e minunat.. eu cu mami dormim in pat, marinik, pe jos, pe salteaua mea, aia e.... in conditiile in care nu iti poti imagina ce e in singura camera locuibila din casa... si anume toate lucrurile din 3 camere... inclusiv toate toalele mele, bagate in 2 saci, (transparenti, ce-i drept), si eu stau in fiecare dimineata sa mai caut un tricou care nu e PREA sifonat... dar serios, chiar ma amuz, e foarte interesant, tot timpul mai descopar toale noi. :D

asa! dar, motivul principal ptr care mi-am adus aminte sa postez si eu ceva aici, e de fapt clipul baietilor de la Dagga!!!!!!!!!

clipul se numeste "Pentru" si se poate 'vizualiza' pe youtube pe urmatorul link: http://www.youtube.com/watch?v=2Azu5qpywj0 . fireste, daca nu merge direct de aici, just youtube it, so to say. este absolut minunat, apar o galagie de prieteni, cunoscuti, e foarte tare si abia astept sa apara pe sticla. a aparut si pe UTV, la Urban Groove, dar eu astept sa apara si sa il vada TOATA LUMEAAAAA!!!!

este excelent si va rog din inima sa va uitati la el!!! chiar merita!!!!

http://www.youtube.com/watch?v=2Azu5qpvwj0

aia e rep!!!! si ei sunt Dagga! si sunt absolut minunati si merita toata atentia voastra. nu numai ptr ca eu ii iubesc, ci ptr ca pur si simplu s-au chinuit foarte mult, si ptr ca au super muzica, si ptr ca atunci cand IN SFARSIT vor scoate albumul, va fi MI-NU-NAT!!!!!

si acum, in alta ordine de idei, eu sunt in fiecare weekend la mare, daca aveti chef de mine. in weekend pana pe 11, cand ma duc si stau 2 saptamani!!!!!!

gata, ca am chef de alt fel de post acum!!!

watch DAGGA-PENTRU (http://www.youtube.com/watch?v=2Azu5qpvwj0)

work

e foarte ciudat... nu ma gandeam ca voi petrece atat timp in compania unor oameni. de fapt, nu ma gandeam ca imi va face si placere. dar de vreo 2 saptamani imi dau seama ca nu ma deranjeaza DELOC sa petrec cam 85% din timp cu aceleasi personaje. adica, pe langa faptul ca stam cate 8 ore zilnic unii in compania altora, am inceput sa petrecem si weekend-urile impreuna. vrand-nevrand, intrucat avem cursuri in weekend. bine, imi pare rau ca nu mai e un om implicat in cursuri, dar el e la alta grupa. daca ar fi fost si el cu noi ar fi fost absolut minunat. sau poate ca ar fi si mai ciudat ptr ca imi cam place acest personaj si cine stie ce-ar fi iesit. asa e mai sanatos. ptr mine. oricum, joi seara m-am vazut cu prietenii mei dupa o luna. si nu am fost foarte bucuroasa intrucat ma asteptam sa stam mai mult impreuna, dar nu s-a intamplat asta. si m-am simtit prost. dar ma rog, pe ei ii cunosc, stiu la ce sa ma astept de la ei. deci, hai sa zicem ca sunt doar eu aia fitoasa, nu sunt ei de vina. ei s-au purtat cum se poarta de obicei, doar ca eu, obisnuindu-ma cu alt tip de comportament, am luat-o cam personal. ma rog, un lucru e cert. si anume, ca nu ma mai bucur asa de tare cand sunt intr-o carciuma plina de fum, copii si muzica prea tare. unless dansez. dar in conditiile in care nu am cu cine, na, e mai nasol.

dar ma rog. pur si simplu simteam nevoia sa mai zic si eu ceva. :)

with or without you...

Ma tot intreb de vreo 2 zile... cum as fi eu, cum ar fi totul in jurul meu... daca nu ar fi aparut el in viata mea. adica, mi se pare normal sa imi pun aceasta intrebare, avand in vedere ca in ultimul timp lucrurile care s-au petrecut (si aici ma refer la comportamentul lui) sunt atat de nasoale, ca as fi preferat sa nu...fi fost... deloc. fireste ca la lucrul asta nu ma gandesc decat pe momentul acela... si apoi ma linistesc, ma iau cu alte alea, si cand revin gandurile mele la el... sunt aceleasi ganduri frumoase, aceleasi amintiri de care nu ma pot desparti... pe care refuz sa le las sa plece din mintea mea... si totusi... i keep wondering...

with... or... without him...

pai, daca e s-o luam cu without first, ptr ca... asa e mai sanatos.

daca nu ar fi existat, aparut, venit, in viata mea... cam ce as avea azi si nu am... as avea mai putina rabdare, (da, chiar se poate), probabil inca m-as duce in expirat, as minti mai mult, as fi mai 'zburdalnica', m-as fi combinat cu un punker, m-as fi aruncat in fata masinilor si probabil m-as fi batut ptr un om care n-a tinut niciodata la mine nici cat negru sub unghie, m-as fi bronzat mai mult in vara lui 2006, as fi avut si mai putine restante, as conduce mai precaut, n-as mai fi iesit noaptea, m-as fi dus la alt fel de concerte, nu m-as fi certat atat de mult cu prietenii din cauza ca nu ma intereseaza decat o SINGURA persoana, deci le-as fi acordat mai multa atentie, as fi avut cu o camasa, un tricou si cateva sepci mai putin, n-as fi plans 2 ani la rand de ziua mea sau de sf andrei, inca mi-ar fi placut barbatii cu 'patratele', nu as fi baut asa de mult, nu mi-as fi schimbat posterele de pe pereti de 3 ori pana acum, nu mi-as fi luat un pat ca cel pe care il am acum, as fi dormit mai mult, nu as fi ascultat in disperare niste melodii doar ptr ca ii plac lui, nu as fi avut blog.

deocamdata, astea sunt singurele lucruri la care am putut sa ma gandesc in ceea ce priveste lispa lui din viata mea.

acum e cazul sa iti spun si ce lucruri s-au petrecut odata cu prezenta lui in viata mea. atat datorita, cat si din cauza lui... am invatat sa am mai multa rabdare, pot asculta, nu doar auzi, pot comunica non-verbal mult mai bine, intuitia mi s-a "ascutit", al saselea simt stiu exact de ce exista si la ce il pot folosi, imi plac copiii, concertele si evenimentele rep mi se par cele mai frumoase lucruri de pe lume, suburbia pare luminoasa cand exista el acolo, am invatat sa nu mai fiu insistenta, (e adevarat, m-am chinuit mai mult si mi-a luat ceva pana m-am prins cum), am invatat cum sa-mi controlez gelozia care nu avea nici un motiv real, cu atat mai putin vreo legatura cu ce se intampla de fapt... am invatat sa nu mai judec oamenii din prima, am invatat sa fiu mai retinuta in ceea ce priveste comentariile referitoare la persoanele care nu imi plac deloc, am invatat sa gandesc un pic mai mult inainte sa vorbesc, am invatat ca si gelozia inseamna iubire, dar intr-un grad prea mic ptr a o folosi, am aflat ce inseamna sa-ti fie dor de cineva indiferent cat de minunata e compania pe care o ai, am invatat sa zambesc pur si simplu ptr ca aud niste pasarele dimineata, ptr ca ma bate soarele in ochi, ptr ca aud o melodie frumoasa, ptr ca am ocazia sa vbesc cuiva despre el, am invatat ca nu are importanta cum arati atat timp cat cineva acolo are o privire frumoasa ptr tine, am invatat ca imi pot face jobul mult mai bine, mai repede si mai usor daca pe desktop vad o poza cu el sau cu ceva care imi aduce aminte de el, mi-am dat seama ca prezenta efectiva a lui nu e neaparat necesara ptr a ma face fericita, chiar daca nu e acolo de ziua mea de nastere, lucru care ma intristeaza maxim, daca imi da un sms nu mai conteaza cine mi-a mai zis la multi ani, intrucat a facut-o si el si e singurul care conteaza (nu e chiar singurul, dar ptr cateva momente uit ca mai exista si altii, si ei ma inteleg, lucru ptr care ii iubesc), am invatat ca ignoranta doare, si asta e valabil ptr TOATA LUMEA, am invatat ca totusi cateodata e f buna, ca iti garanteaza mai multa atentie ulterior, am invatat ca indiferent cat de frumosi, destepti, simpatici sunt oamenii cu care lucrezi si cu care petreci mult mai mult timp decat cu el si cu prietenii tai, atunci cand apare ceva care te duce cu gandul la el sau la prieteni, nimic altceva nu mai conteaza, si iti dai seama ca nimic nu ar fi la fel fara ei. pe langa astea, am mai invatat ca poti trezi o persoana doar uitandu-te la ea, ceea ce nu e neaparat un lucru rau, am invatat ca nu ai nevoie de multe ptr a fi totalmente fericit, am invatat ca o atingere pe mana poate spune cat nu pot spune mii de cuvinte, am invatat ca poti sa stai intins in pat, uitandu-te la tavan, cu el langa tine, niciunul dintre voi zicand ceva, si asta sa insemne fericire, am invatat cum sa ma trezesc cu zambetul pe buze, si asta fara ca el sa fie langa mine... am invatat sa-mi pese chiar daca mi se spune ca nu are sens si ca visez aiurea.

daca stau sa ma gandesc cum ar fi fara ca el sa fi existat in viata mea si cum e cu el in viata mea, chiar daca e rar aici, n-as schimba absolut nimic din ce s-a intamplat pana acum, bune sau rele legate de el, nu as vrea sa fie nimeni altcineva cel care sa existe in viata mea, si ii multumesc ca mi-a dat posibilitatea sa traiesc momente de pura fericire. cateodata fara sa vrea. which makes it even more beautiful. dar el stie. :)

that's it.