2009 - be gone. 2010 - bring it on.

mai e putin putin si se termina acest an. si ma bucur. ma bucur cum nu cred ca m-am mai bucurat la vreun sfarsit de an.

a fost un an... altfel decat celelalte de pana acum. a fost un an in care am invatat multe si m-am cunoscut pe mine mai mult decat pana acum, datorita / din cauza evenimentelor si oamenilor din jurul meu.
oricum, nici 2008 nu s-a terminat tocmai fascinant. am avut o luna decembrie haotica, cu semi-indragosteli, cu certuri, cu certitudinea ca nu am sa fiu niciodata amanta cuiva, am avut un revelion minunat dupa care am plans cateva ore buneeee si am mers prin oras singura, dimineata. motivul pt plans a fost unul prost, desigur, insa, pt mine, la momentul acela, conta. si nu m-am simtit tocmai bine. dar aia e, nicio panica, nu am vreo problema cu plansul. face parte din ritualul de vindecare, gen. :D

cat despre 2009, a inceput intr-o atmosfera tensionata, si pare ca se termina dupa ce a iesit toata tensiunea asta din mine. mult mai linistit. am inceput lucrand la Iveco, formand si consolidand prietenii care s-au dovedit a fi doar de suprafata, si complet inutile, cu niste oameni complet goi de sentimente si cu o foarte mica capacitate de emotie. simteam eu ca ceva nu se leaga acolo cum trebuie, asa ca am aplicat din nou la un job la Disney, sa-mi iau campii ca nebuna, sa plec, sa iau o pauza de Romania si de tot ce era aici. zis si facut. mi-am dat demisia la inceputul lui mai, la jumatatea lunii am plecat, cu tam-tam, desigur, cu plansete, cu cadouri, cu flori, si vaga impresia ca sunt totusi niste oameni acolo care ma plac, si pe 3 iunie am plecat in State. unde a fost muuuuult mai diferit decat data trecuta, a fost o experienta compleeeeet interesanta pt mine si sufletul meu. am stat 3 luni de zile singura singura, doar eu cu sufletul meu si cu caputul meu, m-am linistit aproapte total in ceea ce priveste foarte multe aspecte, am cunoscut oameni care mi-au schimbat complet parerea despre mine, m-am "imbatat" cu vorbe frumoase, care mi-au consolidat si facut sa creasca increderea in mine, m-am simtit excelent, am dansat in ploaie, am crezut ca mor (la propriu, ajungand la urgenta), mi-a fost dor de prietenii mei, am mai aflat de fapt, cine sunt ei, chiar daca erau asa departe, am facut cumparaturi multe, m-am descurcat singura si mi-a placut. mi-a placut tare mult. a fost o pauza care daca n-ar fi fost, nu stiu exact cum m-as fi simtit acum, dar cu siguranta nu eram asa de fericita si linistita. :)
trebuie sa mentionez faptul ca de la inceputul anului am avut un sentiment ca ceva se va schimba in viata mea. sau, nu stiu cum sa explic, ca ceva se va termina, ca lucrurile nu vor mai fi cum au fost, ca undeva, sus, printre planete, ceva se modifica.

cand m-am intors, dupa ce m-am relaxat o luna, m-am apucat de ceva nou. mama a vrut sa renunte la una din firme, si m-a intrebat daca nu vreau sa-mi treaca firma pe numele meu, sa fac eu ce imi doresc. lucru pe care mi l-a comunicat cat eram in State. si, fiind acolo, m-am gandit ce m-am gandit, si mi-am dat seama ca imi doresc ca organizez evenimente. pt ca imi place sa vad oamenii simtindu-se bine. si daca pot sa particip la chestia asta, cu atat mai bine. asa ca sunt in proces de a-mi deschide propria firma de organizat evenimente. care se va numi "Creatori de Vise". pt ca sunt o persoana care crede in visuri, si care stie sa aduca zambetul pe fetele oamenilor. :) mai dureaza crearea firmei, din cauza birocratiei din Romania, dar m-am apucat deja de organizat evenimente. petreceri, ca sa fiu mai clara. am avut 2 pana acum, amandoua la Sailor's, o carciuma care imi place si in care sunt convinsa ca vom mai face petreceri. au iesit bine, si sunt convinsa ca la anul vor iesi si mai bine, si vor fi si mai multe. :)

e, iar acum vine partea interesanta a acestui an. vine momentul care ma face sa ma bucur ca se termina odata anul asta. stii, dupa 5 ani in care toate sentimentele tale se invart in jurul unui singur om, cand vine momentul (de altfel, inevitabil) sa pui punct, e tare ciudat. si, pe cat de mult doare, pe atat de linistita ma simt. linistita ca am putut, intr-un final, sa pun punct; linistita, pt ca va fi tare dragut sa pot simti lucruri si pt alti barbati; linistita ca stiu ca am facut tot posibilul ca aceasta chestie sa mearga; linistita pt ca acum sunt sigura ca merit mai mult. dar despre asta, in urmatorul post. :)

pana una alta, ma foarte bucur ca se termina anul 2009, ma bucur pt ca incepe 2010, si ca o data cu asta, pot sa spun si eu ca e momentul pt un nou inceput. :)

punct si de la capat. de data asta pe bune.

de data asta vbesc serios. stiu, sunt ca Petrica cu lupul, nu ma mai crede nimeni, dar nu asta e ideea. caci de data asta stiu eu ca e gata. e gata cu totul. nu s-a terminat frumos, caci era imposibil date fiind persoanele implicate, insa cred ca e mai bine ca s-a terminat urat ca asa mi-e mult mai usor sa pun punct. de tot.

au trecut 5 ani. de cand l-am vazut prima data si am stiut lucruri. 5 ani in care am simtit o galagie de lucruri, de la cele mai frumoase pana la cele mai dureroase, 5 ani in care am stiut ca nimic nu va iesi din chestia asta. 5 ani in care nimeni si nimic, totusi, nu a putut sa ma scoata din acest film. si crede-ma, exista niste oameni care au tot incercat. pt binele meu, majoritatea dintre ei. dar eu nu ascult. de nimeni si nimic altceva decat de inima mea. chiar daca constientizez lucruri. lucruri din capul meu care cateodata e mult mai ok decat inima. dar pana nu vad eu cu ochisorii mei, pana nu simt eu cu toata fiinta mea, nu e cale de intors. au trecut 5 ani in care am sperat ca exista si o cale de mijloc. stii, prima discutie pe care am avut-o cu el a fost referitoare la ce posibilitati ca un lucru sa fie alb/negru vs nuante de gri si ce suntem noi dispusi sa vedem. si amandoi am fost de acord ca suntem dispusi sa vedem toate nuantele de gri, atat timp cat nu suntem noi implicati in situatie. cand vine vorba de noi, nu exista decat alb sau negru. as fi putut sa-mi dau seama de atunci ca asta nu se poate termina decat in alb sau negru... dar eram mica.

nu ma intelege gresit, am invatat in astia 5 ani cat n-o sa invat in toate universitatile de psihologie din lume. si am crescut. am crescut mult. si el stie asta. nu cred ca stie ca are de-a face cu totul. ca datorita si/sau din cauza lui am crescut si invatat atat. si stiu ca nici nu-l intereseaza. dar asta e. asa a fost sa fie. nu stiu daca as fi invatat atatea de la un om cu care mi-ar fi fost mai usor sa comunic.

ma doare sufletul. o sa treaca, desigur, dar nu-mi convine. nu-mi place sa fiu ranita. sunt leoaica, si n-are nicio legatura cu zodia. e ok atat timp cat nu ma ranesti pe mine sau pe prietenii mei. poti sa ma jignesti, nu ma mai atac de nicio culoare, poti sa fii mai bun ca mine, nu ma oftic, poti sa fii mai destept, nu pretind ca as fi vreun geniu in vreo materie, poti sa faci foarte multe lucruri cu care nu ma atingi. dar nu poti, nu-ti permit sa ma ranesti sufleteste. si a facut-o. fapt pt care, cel mai sanatos pt amandoi este sa nu il mai vad. cel putin 5 ani de-acum incolo. pt ca nu cred ca mai pot sa ma abtin din a spune lucruri. lucruri pe care le stim amandoi, lucruri adevarate, lucruri care ar putea rani.

nu regret nimic din anii astia, nu consider ca am pierdut 5 ani. prietenii mei spun ca nu am dat nicio sansa altor oameni care ar fi putut sa se apropie de mine. eu spun ca nu au existat oamenii astia. dar, da, au dreptate (ca de cele mai multe ori cand vine vba de alegerile mele in materie de barbati minunati), probabil ca daca ar fi aparut vreun om, nu i-as fi dat nicio sansa. si nu regret nici asta. pt ca atunci cand simt, eu tre' sa simt cu totul. si asta am facut. am simtit cu totul. acesti 5 ani de zile am simtit cu toata fiinta mea.

si imi doresc sa fie fericit. pe cat de fericita am fost eu in putinele momente in care m-a facut el fericita. fara sa vrea, probabil, caci tre' sa retinem ca nu-l intereseaza persoana mea. nu l-a interesat niciodata, daca e sa-l credem pe cuvant. dar eu nu cred pe nimeni pe cuvant. mai ales cand persoana in cauza e o persoana care nu comunica atunci cand vorbeste. comunica prin fapte si prin cantecele lui. daca e sa cred ceva, e faptul ca e o persoana care mai are foarte multe lucruri de rezolvat cu sine. pt ca sunt lucruri pe care nici eu, nici alta persoana nu ar putea sa le rezolve. si pana atunci, cred ca va mai trece niste timp.

e o persoana deosebita. e un om tare bun, e un prieten loial, e un om foarte destept, e un om vesel, e un om tandru, e un om intelegator. cand vrea. il iubesc de ceva timp, am ajuns sa-l cunosc si pot sa-ti spun atat lucru. exista un singur lucru pt care nu il voi ierta niciodata, insa. este un las.

atat timp cat prietenii mei sunt langa mine, atat timp cat nu-l vad si incerc sa tai orice legatura pe care as putea s-o mai am cu el, o sa intru pe culoarul de vindecare. nu stiu cat o sa dureze, poate sa dureze 2 zile, poate sa dureze 2 sapt, poate sa dureze 10 ani, nu am nici cea mai vaga idee. insa, oricat de vindecata as fi, oricat de inchise ar fi ranile, cicatricile vor ramane pe vecie. si el, in inima mea. n-am nimic impotriva cicatricilor, e in regula sa le ai. arata ca ai simtit ceva. si asta e important pt mine. nu ma voi opri din a simti pt ca mi-a calcat in picioare sufletul aceasta persoana. dimpotriva, am invatat ca cel mai sanatos e sa simti durerea, sa o constientizezi ca sa poti sa treci peste. asa ca acum constientizez durerea si ea se duce mai repede decat daca as spune ca e totul in regula si mi-as mai calca si eu un pic sufletul.

da, doare ca dracu. dar tot raul spre bine, right? :)

happines

nu dintotdeauna au fost lucrurile mici cele care m-au facut fericita. cand eram mai mica, eram mult mai materialista, si aveam senzatia ca daca am cat mai multe lucruri, toata viata mea va fi absolut minunata. noroc c-am mai crescut. cred. caci acum sunt lucruri mici, tot multe, dar lucruri pe care nu toata lumea le vede asa cum le vad eu, lucruri care ma fac fericita.

cum ar fi roua diminetii. razele soarelui intrand in camera. mirosul de cafea proaspata. scoicile mici. copacii infloriti. curcubeul. o dimineata tarzie, pe o terasa, cu o cafea, o tigara, un prieten si liniste. un abtibild cu mickey mouse. o crema de maini frumos mirositoare. un inel frumos. un hamac. o pijama draguta. o pereche de papuci pufosi. un catelus. un palmier. ciocolata cu menta. un prosop pufos. o poza frumoasa. un apus de soare curat. o ploaie de vara. o seara cu prietenii. bradutii din masina. un zambet de la un necunoscut. o pereche de manusi cu un deget iarna. Kreti, cea mai colorata fiinta din viata mea. niste agrafe simpatice. filme cu animalute, vezi G-Force. Ana, bunatatea in persoana. o lotiune de corp cu miros de cookies and cream. un lipgloss cu gust bun. un breloc cu un sobolan cu corp de caine. Dan, un baiat prea bun pt femeile din viata lui. dungile de la costumul de baie. o baie in ocean. o masa cu familia. o calatorie la o manastire si un mormant splendide. iubirea din ochii prietenilor mei. roller-coaster-urile. o acadea cu gust delicios. vata de zahar. o plimbare cu masina. o imbratisare tandra. un fluture. artificiile din fiecare zi de la Magic Kingdom. un citat bun. descifrarea comunicarii nonverbale mai bine ca niciodata. complimentele sincere. o discutie cu mama. o vaza, o scrumiera sau o lampa interesanta. ploaia torentiala cand esti la caldura, sub plamumioara. ciocolata calda cu scortisoara. o noapte nebuna. luna plina. cum se vad stelele la munte. oja verde. telefonul lui Rares dupa fiecare noapte in care a uitat ce-a facut. melodia "Follow me" - Uncle Kracker. Angel, parfumul meu. un trandafir rosu. privirea lui Ghismo. un ceas bun si cu curea lata. un pat din fier forjat. dulceata de visine. un mic dejun mare. jaluzelele verzi. un joc de whist urmat de unul de rentz. o colectie de ursuleti de la Bruno. lipsa complicatiilor in relatia cu Smecta. semnele de carte. cremele pt cuticule. un gel de dus foarte aromat, care ramane pe piele mult timp dupa ce iesi din dus. un halat pufos. un discobol in miniatura. o cunostinta care a devenit prieten. bunatatea din ochii lui Stoe. un pahar de vin bun. mirosul fructelor de padure. agendele, caietelele si cutiile de toate marimile. cateii mei. un taximetrist simpatic si cinstit. briza marii. o pensiune in creierii muntilor si una pe malul marii. scaunele de bar cu spatar. porumbeii si vrabiutele care se aseaza pe pervaz zi de zi. avioanele care aterizeaza la timp, cand vii dintr-o calatorie de 3 luni si abia astepti sa-ti vezi parintii si prietenii. emisiunile de pe Investigation Discovery. un barman priceput. calendarul care nu ma lasa sa uit (aproape) nicio zi de nastere sau de nume. un cuplu de batrani vizibil inca indragostiti unul de celalalt. o poveste cu zane. prietenii de la gradinita. sa-i vezi pe cei din generatia ulterioara tie cum cresc. melodia "If I could change the world" - Eric Clapton. dorinta de a schimba lumea. faptul ca, de 5 ani, ma indragostesc de acelasi om aproape de fiecare data cand il vad. cofetariile. sa primesc flori. o pereche de pantofi negri cu talpa rosie. desenele animate. floricelele la film. primul clip al unei trupe rep. norisorii cu forme usor de descifrat. candelabrele sofisticate. scaunele ludovic. licuricii. tatuajele. o zi de duminica.

neverending story

ma simt ca si cum ar trebui sa urc pe scarile astea din poza acum. care par ca nu se mai termina, insa stii ca tre sa urci si sa urci si sa urci, caci atunci cand ajungi, nu ai cum sa fii dezamagit de ce gasesti sus. te mai opresti pe parcurs, mai ai dorinta apriga de a te lasa de chestia asta si vrei sa cobori, insa stii ca nu poti. asa ca te mai opresti un pic si apoi continui. cu toate ca nu stii cat tre sa mai urci, mai sunt si trepte lipsa, se mai face si intuneric si nu stii pe unde s-o iei, dar intuitia ta nu te lasa la greu si mergi mai departe.

ei bine, asa e si la mine. am inceput sa urc acum 5 ani. insa la inceput treptele erau mici si drepte, era lumina afara, si nu am intampinat nicio problema. plus ca naivitatea ajuta. cel putin la varsta aia. primii 2 ani au fost 'piece of cake'. am urcat, nu m-am oprit aproape deloc. cu toate ca treptele incepeau sa devina din ce in ce mai mari si mai greu de 'cucerit'. acum 3 ani am gasit chiar si un lift. care el, simpaticul lift, m-a facut sa cred ca totul va fi si mai minunat si ca ma va duce in varf fara nicio chestie. insa n-a fost asa... ca si in desert, liftul meu a fost o 'fata morgana'. de fapt, nu se misca... insa iluzia aia m-a ajutat sa continui, caci crezusem ca m-am odihnit si pot sa merg mai departe. si am mers. insa, dupa cum spuneam, liftul fusese o iluzie, eu nu ma odihnisem si traseul devenea anevoios. dar sunt o persoana destul de ambitioasa cand e vorba de dorintele mele. acum 2 ani, insa, am luat o pauza. obosisem prea tare, imi dadusem seama ca ma amagisem cu liftul ala, si am decis ca e momentul sa ma opresc. cel putin pe moment. asa ca am facut o pauza de 3 luni. dupa care am continuat. cu forte noi si cu speranta ca sunt foarte aproape de varf. alta dezamagire. treptele, in loc sa ma ajute sa ajung mai repede, ma impiedicau. erau trepte lipsa, a trebuit sa depun mai mult efort. dar nu m-am lasat. si am mai urcat 2 ani. si iata-ne ajunsi in zilele noastre. cand am mai luat o pauza vara asta. tot de 3 luni. pauza in care mi-am dat seama ca daca ma gandesc la treptele alea ca la o povara nu am cum sa ajung vreodata acolo unde vreau. asa ca m-am gandit mult la o solutie. la cum sa fac sa urc mai usor. nu mai repede, doar mai usor. si cred ca am gasit si solutia. de', am avut ceva timp de gandire, naivitatea s-a transformat in maturitate si mersul pe orbecaite in intuitie, intuitie care ma ajuta tare. si chiar daca stiu ca varful e inca foarte departe, si treptele pot sa fie inselatoare, sunt in continuare dispusa sa urc. ce ma surprinde totusi, pe mine si deopotriva pe prietenii mei care mai iau liftul pana la mine sa mai imi aduca apa, si sfaturi, sa nu ma plictisesc pe treptele astea, e faptul ca nu vreau sa cobor inca. dar se pare, ca pe parcursul calatoriei mele, m-am obisnuit cu, si au si inceput sa imi placa lucrurile complicate. cu cat mai complicat cu atat mai dependenta devin de ele. asa ca treptele alea lipsa, intunericul, tot ce e complex si dificil, ma atrage si imi da putere sa merg mai departe in loc sa ma poticneasca. vba aia, 'what doesn't kill me, makes me stronger.'

asa ca my neverending story is not even close to its climax. but i'm an optimist. :D

different results to the same test - 2 years later

2 years ago i took this test and i had totally different results than today.

these are the results for today.

Advanced Global Personality Test Results Extraversion |||||||||||| 46% Stability |||||||||||||||||| 78% Orderliness |||||||||||| 50% Accommodation |||||||||||||||| 66% Interdependence |||||||||||| 43% Intellectual |||||||||||| 46% Mystical |||||||||||||||||||| 90% Artistic |||| 16% Religious |||| 16% Hedonism |||||||||||||||||||| 90% Materialism |||||||||| 36% Narcissism |||||||||||||||| 70% Adventurousness |||||| 23% Work ethic |||| 16% Humanitarian |||||||||||| 50% Conflict seeking |||||||||| 36% Need to dominate |||||||||||||||||| 76% Romantic |||||||||||||| 56% Avoidant |||||||||||||||| 63% Anti-authority |||||||||||||||||||| 90% Wealth |||||||||| 36% Dependency |||| 16% Change averse |||||||||||| 50% Cautiousness |||||| 30% Individuality |||||||||||||||||| 76% Sexuality |||||||||||||||| 70% Peter pan complex |||||||||||||||||| 76% Family drive |||||||||||||||| 70% Physical Fitness |||||| % Histrionic |||||| 30% Paranoia |||||||||||||||||| 76% Vanity |||||||||||| 50% Honor |||||||||||||||||||| 83% Thriftiness || 10%

Take Free Advanced Global Personality Test
personality test by similarminds.com

apparently, i kindda changed... :D

long time, no write

probabil ca ar fi trebuit sa mai scriu din cand in cand, sa-ti faci o idee despre experienta mea la Disney, but then again, am fost destul de prinsa in activitati, incat am cam uitat ca am un blog de intretinut.

acum mai am o saptamana si ma intorc acasa si sunt deosebit de bucuroasa. sunt si mai bucuroasa ca, dupa o perioada de 3 luni de hibernare, neuronii mei par a reveni la viata. cred ca s-au prins ca tre sa ma intorc in jungla nebuna din Bucuresti, unde daca nu gandesti, nu supravietuiesti. spre deosebire de aici, unde nimeni nu te vrea pt mintea ta. atat timp cat poti sa zambesti, sa ridici un mini-stalp, sa te joci cu copiii, sa pui scotch pe jos si sa ai grija ca oamenii complet idioti care incearca sa se arunce in fata unei masinarii de dimensiunile unui tir sa nu moara... esti angajatul Disney perfect.

daca m-ai fi intrebat acum 2 ani, cand am avut prima experienta aici, as fi spus ca e cel mai minunat loc de pe pamant. inca mai am 30% impresia ca asa este. adica, esti platit sa zambesti toata ziua, for real now. nu poate sa fie ceva mai usor. si chiar e o experienta minunata. dar te tampeste. pur si simplu te tampeste. e incredibil. am fost usor retardata in aceste 3 luni. in afara de munca, casa, munca, casa, cumparaturi, nu cred ca m-am gandit la nimic altceva. si obisnuiesc sa gandesc, de obicei. nu sunt stralucita, dar am momente de sclipire. ei bine, in aceste 3 luni, de fiecare data cand vbeam cu cineva de acasa, aveam senzatia ca IQ-ul meu e undeva sub nivelul marii... de fiecare data. ceea ce nu mi se intampla prea des. ma rog, acum sunt ok, ti-am zis, au inceput sa se trezeasca minunatii mei neuroni, si sunt gata sa dau piept cu minunata jungla de acasa.

si s-a mai intamplat ceva care acum 2 ani nu s-a intamplat. si anume mi-a fost muuuuuuuult mai dor de cei de acasa decat acum 2 ani. nu am mai multi prieteni, dimpotriva; nu am fost plecata mai mult timp; nimic spectaculos nu s-a petrecut in acesti 2 ani. si totusi, de fiecare data cand mai vbeam cu cineva, ma lovea melancolia. la modul grav. de ce? doar pt ca am crescut? cred ca relatiile au devenit un pic mai speciale in acesti 2 ani... cred ca ne-am spus mai multe lucruri, mai pe sleau, am ajuns sa impartim mai multe... ceea ce e minunat, pe de-o parte, dar pe de alta parte, ce-o sa se intample cand unii dintre noi isi vor face bagajele sa plece definitiv catre alte tari? atunci cum o sa fie? sau nici macar spre alte tari, dar cand vor incepe nuntile, responsabilitatile de om ajuns la o varsta la care ar trebui sa si le asume, copiii, si cate si mai cate... suna foarte departe toate lucrurile astea, dar sunt mult mai aproape decat am eu impresia, sunt convinsa...

ma voi opri aici, caci iar am scris mult prea mult pt cineva sa stea sa citeasca, plus ca am divagat cam mult. cand ajung acasa o sa scriu mai multe posturi, mai scurte, mai concret. se vede ca n-am mai stat la povesti cu fetele mele, atat de mult scriu. :D

paradox

te-ai simtit vreodata ca balonasele din imaginea de mai sus? atat de libere si colorate pe un cer atat de gri? asa ma simt eu... e foarte ciudat si n-am mai simtit-o p-asta pana acum. probabil ca era cazul. ideea e ca dupa ce, fix acum 3 luni, pe 1 ian 2009, am luat o decizie asupra careia am revenit si pe care am modificat-o, s-a mai intamplat o data acusi. insa de data asta n-am mai luat nicio decizie. ci pur si simplu, ma simt... ca o coaja de nuca. goala. si in acelasi timp extrem de libera. e paradoxal, caci pe de o parte ma doare foarte tare si pe de alta parte ma simt extrem de bine. ma simt libera. pentru prima data in ultimii 4 ani ma simt extrem de libera. nu ca m-ar fi "incatusat" cineva pana acum, am facut-o singura, din dorinta de a convinge pe cineva ca lucrurile nu pot iesi decat asa cum imi doresc eu, dorinta care pe parcurs s-a transformat intr-un sentiment extrem de frumos, dar pe care il imparteam mai mult cu prietenii mei decat cu oricine altcineva, si sentiment care... pe cat de bine te face sa te simti, pe atat de tare te distruge pe dinauntru. daca nu e reciproc. si in cazul meu, nu e. si n-o sa fie niciodata, oricat de tare mi-as dori. asa e. si atat. dar, crede-ma, nimic nu e mai dureros decat sa existe iubire decat dintr-o singura parte. nimic. si totusi, parca e mai dureros sa simti cum ramai pana si fara acea iubire. acea iubire care nu-ti era intoarsa, cel putin nu din directia din care ti-o doresti cel mai tare, si simti cum ramai ca o coaja de nuca.
si, da, atunci cand sunt bauta, sunt extrem de sensibila, si plang instant. si am plans mult azi-dimineata. insa, parca fiercare lacrima era impartita in 2, si exact asa cum plangeam si ma durea, plangeam si imi dadeam seama ca se duce durerea. acum, cand incerc s-o pun in cuvinte, suna extrem de dubios. asa ca tre' sa ma crezi pe cuvant ca e un sentiment tare ciudat.
ah, well, daca chiar nu ne vom impaca niciodata nu stie nici unul dintre noi. dar, daca asa ai decis tu acum, sa speram ca decizia ta nu a fost la fel de auto-impusa ca a mea de acum 3 luni. :) iti doresc succes in continuare. eu sunt aici. insa, de data asta, libera. si, nu, nu voi mai sterge toate pozele cu el, nu voi inceta sa-i port hanoracele, sepcile si mai stiu eu ce, nu voi renunta sa vorbesc despre el, sau cu el, nu voi spune nimic special in continuare. caci e in sufletul meu, e in viata mea, exista, si il iubesc. tare. si o sa-l iubesc toata viata, indiferent cat de multe persoane vor mai exista. si nu voi nega sentimentul meu minunat doar pentru ca a decis el ca nu ne vom impaca niciodata. nu ma intelege gresit, nu voi mai continua sa desenez 'bucla' intortocheata, doar voi continua sa exist. insa, tre' sa stii ca bucla aia oricum exista. si in viata ta si in viata mea. asa ca, indiferent de deciziile tale, abrupte sau nu, luate la betie sau nu, voi continua sa exist in viata ta asa cum existi si tu in viata mea. inevitabil. si vom avea in continuare prieteni comuni, la acest moment destul de multi, daca ma intrebi pe mine, si in continuare cei care stiu lucruri vor stii, si asa mai departe. stiu ca de fapt, cu deciziile astea, iti doresti sa nu se fi intamplat nimic in ultimii 4 ani, sa stergem totul cu buretele si gata. insa, te anunt eu, cea care a luat o decizie cat se poate de apropiata de a ta acum 3 luni de zile... nu se poate. nu se poate sa uiti absolut totul. nu se poate sa negi totul. da, poti sa faci, astfel inca nu se nu se mai intample lucruri de acum inainte. insa, ce-a fost, acolo ramane. pentru fiecare dintre noi. si tot timpul o sa te uiti la mine altfel decat la altele, si tot timpul o sa stim amandoi lucruri despre celalalt pe care nimeni altcineva nu le stie despre noi, si tot timpul o sa se buseasca cateva stelute cand noi doi o sa comunicam. asa cum o facem noi. si atunci o sa fie iarasi oameni, in special femei, ca ele-si pun mai multe probleme de obicei, care o sa se intrebe cine dracu sunt eu, si ce treaba am cu tine, de, pana la ora 5 dim zici ca nu ne-am cunoscut niciodata, si brusc incepem o discutie. din care nimeni nu intelege nimic. pentru ca noi lasam discutiile asa. si le continuam. dupa 1, 3 sau 6 luni. ca si cum le-am fi lasat asa inainte sa ne ducem pana la bar. d-astea. care mie, una, imi sunt extrem de dragi. si la care nu renunt. si nici tu. pentru ca iti fac placere lucrurile astea. lucruri ciudate, intortocheate, complicate. pentru ca asa suntem si noi. si coincidenta a facut sa dam unul peste celalalt in viata asta. si, na. aia e. tre sa ne obisnuim ca asa a fost sa fie si atat. si sa traim cu ideea ca era inevitabil. therefore... iti doresc o viata minunata. si mie imi doresc la fel. :)