friends will be friends. no matter what.

i am. ce scrie mai sus. chiar am avut si-un tricou asa. :D dar nu tre' sa ma crezi pe mine. ii poti intreba pe prietenii mei. ei stiu mai bine ca oricine asta. si totusi, sunt langa mine.
nu am multi prieteni. de fapt, sunt in proces de a ramane cu si mai putini. e momentul sa fie cernuti. majoritatea s-au cernut in timp, prin actiunile lor, dar unii dintre ei nu stiu ca sunt pe punctul de a fi cernuti si acum. (cred ca imi place cuvantul 'cernut' de il repet atat de des. :D)
avem 24 de ani. e de-abia inceputul curcubeului asta dubios numit viata. dar cred cu toata fiinta mea, ca daca ai langa tine oamenii potriviti, oricat de putini ar fi, lucrurile nu pot fi decat minunate. fapt pt care tre' sa ramai DOAR cu oamenii potriviti ca prieteni. si e al naibii de greu sa-ti dai seama din prima ce si cum se face lucrul asta. si crede-ma, sunt departe de a fi naiva.
sunt o persoana dificila. cateodata, foarte dificila. sunt foarte multe lucruri importante pt mine ca sa pot accepta un om in viata mea. nu accept prostia. nu accept sa vorbeasca agramat. nu accept sa nu aiba umor. imi plac viciile. imi plac oamenii cu incredere in ei, chiar daca asta ii face aroganti. imi plac oamenii care nu se plang. (si, in ultimul timp, asta e motivul principal pt care dispar oameni din viata mea). nu-mi plac oamenii pe care ii intereseaza prea mult vietile altor oameni. imi plac oamenii calmi (ajuta cu stilul oarecum exploziv al meu). daca stau sa ma gandesc, incepe sa-mi displaca naivitatea. nu mai avem 15 ani, cand e ok sa fi naiv. imi plac sarcasmul si ironia.
prietenii mei au toate lucrurile care-mi plac si niciunul din cele care nu-mi plac. si, mai mult decat lucrurile astea, ma suporta pe mine. ceea ce e cel mai dificil. prietenii mei sunt oameni puternici, frumosi, destepti, intregi. desigur, fiecare dintre noi avem pitici pe creier. dar daca ii poti gasi pe cei care au pitici asemanatori, puteti face o Alba-ca-Zapada tare fericita.
e foarte usor sa judeci ce face altcineva. si crede-ma, e usor sa ma judeci pe mine. sunt orice, numai un comportament 'morally and socially accepted' nu am. iar ei, prietenii mei, nu ma judeca. adica, daca au o parere despre ceva ce se intampla in viata mea, mi-o spun. chiar daca ma poate deranja. daca parerea mea e diferita, nu e nicio problema, putem avea o discutie pe aceasta tema si putem ajunge la un consens. sau putem ramane fiecare cu parerea lui. asta nu distruge nimic in prietenia noastra. imi plac oamenii care spun cand nu sunt de acord cu ceva din ce spun eu. nu ma intelege gresit, nu-mi plac conflictele si nu suport tensiunile, dar imi plac discutiile in contradictoriu. nu sunt 2 oameni la fel pe lume. de-aia avem creiere. ca sa putem sa trecem informatiile prin filtrul nostru. daca apare un subiect pe tema caruia putem avea o discutie in contradictoriu, s-o facem. nu va disparea de la sine. fighting may be refreshing. :)

de 10 ani am o relatie de prietenie cu cea mai minunata femeie din lume. barbatul meu ideal e ca ea. poate un pic mai inalt, totusi. :D si, aceasta prietenie e tare frumoasa. am avut momente in care ne-am certat, nu ne-am vorbit, dar nu au durat niciodata prea mult. suntem diferite. si totusi, suntem la fel. si putem sa avem si discutii in contradictoriu, si nu va insemna nimic peste 10 minute. si pot sa ii dau mesaj la 3 dimineata, cu reflectiile mele bete, si imi va raspunde ca si cum as fi coerenta. si pot sa ma incurc cu cei mai dubiosi barbati, nu imi va face niciodata morala, doar ma va pune sa ma gandesc mai bine. (iar in legatura cu barbatii, a avut dreptate, in maj cazurilor, dar stie mai bine decat sa se puna cu nebuna). si nu petrecem fiecare zi impreuna sau mai stiu eu ce alte d-astea girly. si totusi, ne distram minunat de fiecare data cand ne petrecem timpul impreuna. as face orice pt fata asta, fara sa ma gandesc de doua ori. o iubesc tare mult. si, o sa plece din tara. si, crede-ma, e un gand care ma inspaimanta mai mult decat alte ganduri. dar stiu ca, chiar si asa, nu se va schimba mare lucru. dar tot e nasol. nu ma intelege gresit, vreau sa plece ca e mai bine pt ea, dar nu-mi convine ca raman fara ea.
gata, ca am dat-o in melancolii.
deci, prietenii mei sunt cei mai importanti pt mine, dupa parintii mei absolut fabulosi. si, chiar daca raman cu 2-3, stiu ca ei sunt cu adevarat extraordinari. :)

no regrets

a inceput 2010 de 3 luni juma. as putea sa zic ca am avut lucruri de facut de nu am mai scris, insa nu-i asa. pur si simplu am trecut printr-o perioada in care prefer sa nu mai simt nimic. lucru care nu ma mai face sa scriu ceva. but now i'm good.
i have reached stage 5 in the grief process. and that's absolutely wonderful. cred ca si din cauza asta nu am mai scris. in celelalte momente din proces e mai dificil. dar acum, having reached stage 5, totul e in regula.
nu mai am firma, am renuntat la idee. de fapt, incepand de maine, pana duminica, ma duc sa lucrez la targul de turism. poate apare acolo vreo oportunitate. who knows?

in alta ordine de idei, stiu ca ziceam ca e cel mai bine pt mine sa nu-l mai vad. dar l-am vazut. si, cu toate ca nu a fost in regula momentul, ulterior mi-am dat seama ca e ok. adica, am fost intr-un cerc vicios. de fapt, inca mai sunt, dar sunt in proces de a-l inchide. sa-ti explic. mi-am inceput viata de tanara rebela in Expirat, in 2004. dupa multe aventuri, cu prea multi oameni dubiosi, dupa o cearta prea urata, dupa prea multa intensitate, am luat o pauza (fortata) de acel loc. o pauza de 2 ani jumate. in care am trecut la alt grup de oameni dubiosi, dar mai pe placul meu, a aparut si el, am facut greseli mari, am mai crescut, am plecat din tara, m-am intors, prietenii in continuare cernindu-se, m-am angajat. teoretic, am devenit mai responsabila, matura, lucruri d-astea care rimeaza cu angajat. practic, nu se schimbase nimic.
asa ca am mai plecat o data. din tara. cred ca s-a intamplat asa si pt ca la un mom dat trebuia sa incep sa ma maturizez. asa ca experienta de anul trecut, din State, a fost cea mai 'revelatoare'. m-am intors mai bine. si de-atunci am inceput sa ma gandesc serios la lucruri. nu la casatorie sau mai stiu eu ce alte cacaturi d-astea 'socially and morally accepted and praised by society'. nu, nu, la mine si ce tre sa fac ca sa-mi fie bine.
si a venit decembrie '09, am luat o decizie importanta pt sufletul meu, si a inceput procesul de durere. pe de alta parte, m-am mutat singura, lucru care ma face sa cresc. honestly. acasa am fost deosebit de rasfatata. lucru care nu m-a deranjat niciodata. fapt pt care n-am facut niciodata mare lucru in casa. acum, insa, nu se mai poate asa. caci aici, locuind singura, nu ma mai rasfata nimeni. dar, oricat de deranjant e ca nu mai e mami langa mine sa faca lucruri pt mine, pe atat de bine e sa nu ma mai intrebe nimeni ce am facut azi/ unde ies/ de ce e tigaia aia acolo. plus ca, tot stand singura, am invatat si mai mult cat de important e sa te accepti. cu toate. important, dar greu al naibii. adica, sunt maxim de dificila. fapt pt care le multumesc din nou prietenilor mei absolut minunati.
dar am divagat (ca de obicei). back to the vicious circle. ca sa ies din el, tre' sa inchei (sau sa continui, inca aflu) relatiile cu oamenii dubiosi din viata mea. si prin oameni dubiosi nu ma refer doar la alcoolicii bine cunoscuti, ci si la oameni care imi consuma energia aiurea. asa ca m-am intors in expirat. unde mai sunt lucruri de incheiat. avem 3 indivizi din tineretea mea cu care a trebuit sa aflu in ce stadiu sunt. si, cel putin cu unul dintre ei pot sa spun ca nu mai am nimic de impartit, ci doar ca imi este teribil de drag. i-wanna-hug-him-kind-of-teddy-bear-drag. cu unul sigur mai sunt tensiuni si inca nu s-a terminat, iar cu al treilea cred ca voi afla in curand.
intrucat voi mai scrie un post, e momentul sa inchei, spunandu-ti ca, pe cat de nasoale sunt, stage 1 - denial, cu stage 2 - rage, cu stage 3 - bargaining, cu stage 4 - depression, nu fac la un loc cat face stage 5 - acceptance. e ciudat sa nu mai simt nimic. parca imi doresc (intr-un mod masochist, desigur) sa ma doara, decat sa nu simt nimic. dar, niciun regret. toate planetele se vor alinia cum trebuie si lucrurile se vor linisti si eu voi fi in continuare aici. zambind. :)

2009 - be gone. 2010 - bring it on.

mai e putin putin si se termina acest an. si ma bucur. ma bucur cum nu cred ca m-am mai bucurat la vreun sfarsit de an.

a fost un an... altfel decat celelalte de pana acum. a fost un an in care am invatat multe si m-am cunoscut pe mine mai mult decat pana acum, datorita / din cauza evenimentelor si oamenilor din jurul meu.
oricum, nici 2008 nu s-a terminat tocmai fascinant. am avut o luna decembrie haotica, cu semi-indragosteli, cu certuri, cu certitudinea ca nu am sa fiu niciodata amanta cuiva, am avut un revelion minunat dupa care am plans cateva ore buneeee si am mers prin oras singura, dimineata. motivul pt plans a fost unul prost, desigur, insa, pt mine, la momentul acela, conta. si nu m-am simtit tocmai bine. dar aia e, nicio panica, nu am vreo problema cu plansul. face parte din ritualul de vindecare, gen. :D

cat despre 2009, a inceput intr-o atmosfera tensionata, si pare ca se termina dupa ce a iesit toata tensiunea asta din mine. mult mai linistit. am inceput lucrand la Iveco, formand si consolidand prietenii care s-au dovedit a fi doar de suprafata, si complet inutile, cu niste oameni complet goi de sentimente si cu o foarte mica capacitate de emotie. simteam eu ca ceva nu se leaga acolo cum trebuie, asa ca am aplicat din nou la un job la Disney, sa-mi iau campii ca nebuna, sa plec, sa iau o pauza de Romania si de tot ce era aici. zis si facut. mi-am dat demisia la inceputul lui mai, la jumatatea lunii am plecat, cu tam-tam, desigur, cu plansete, cu cadouri, cu flori, si vaga impresia ca sunt totusi niste oameni acolo care ma plac, si pe 3 iunie am plecat in State. unde a fost muuuuult mai diferit decat data trecuta, a fost o experienta compleeeeet interesanta pt mine si sufletul meu. am stat 3 luni de zile singura singura, doar eu cu sufletul meu si cu caputul meu, m-am linistit aproapte total in ceea ce priveste foarte multe aspecte, am cunoscut oameni care mi-au schimbat complet parerea despre mine, m-am "imbatat" cu vorbe frumoase, care mi-au consolidat si facut sa creasca increderea in mine, m-am simtit excelent, am dansat in ploaie, am crezut ca mor (la propriu, ajungand la urgenta), mi-a fost dor de prietenii mei, am mai aflat de fapt, cine sunt ei, chiar daca erau asa departe, am facut cumparaturi multe, m-am descurcat singura si mi-a placut. mi-a placut tare mult. a fost o pauza care daca n-ar fi fost, nu stiu exact cum m-as fi simtit acum, dar cu siguranta nu eram asa de fericita si linistita. :)
trebuie sa mentionez faptul ca de la inceputul anului am avut un sentiment ca ceva se va schimba in viata mea. sau, nu stiu cum sa explic, ca ceva se va termina, ca lucrurile nu vor mai fi cum au fost, ca undeva, sus, printre planete, ceva se modifica.

cand m-am intors, dupa ce m-am relaxat o luna, m-am apucat de ceva nou. mama a vrut sa renunte la una din firme, si m-a intrebat daca nu vreau sa-mi treaca firma pe numele meu, sa fac eu ce imi doresc. lucru pe care mi l-a comunicat cat eram in State. si, fiind acolo, m-am gandit ce m-am gandit, si mi-am dat seama ca imi doresc ca organizez evenimente. pt ca imi place sa vad oamenii simtindu-se bine. si daca pot sa particip la chestia asta, cu atat mai bine. asa ca sunt in proces de a-mi deschide propria firma de organizat evenimente. care se va numi "Creatori de Vise". pt ca sunt o persoana care crede in visuri, si care stie sa aduca zambetul pe fetele oamenilor. :) mai dureaza crearea firmei, din cauza birocratiei din Romania, dar m-am apucat deja de organizat evenimente. petreceri, ca sa fiu mai clara. am avut 2 pana acum, amandoua la Sailor's, o carciuma care imi place si in care sunt convinsa ca vom mai face petreceri. au iesit bine, si sunt convinsa ca la anul vor iesi si mai bine, si vor fi si mai multe. :)

e, iar acum vine partea interesanta a acestui an. vine momentul care ma face sa ma bucur ca se termina odata anul asta. stii, dupa 5 ani in care toate sentimentele tale se invart in jurul unui singur om, cand vine momentul (de altfel, inevitabil) sa pui punct, e tare ciudat. si, pe cat de mult doare, pe atat de linistita ma simt. linistita ca am putut, intr-un final, sa pun punct; linistita, pt ca va fi tare dragut sa pot simti lucruri si pt alti barbati; linistita ca stiu ca am facut tot posibilul ca aceasta chestie sa mearga; linistita pt ca acum sunt sigura ca merit mai mult. dar despre asta, in urmatorul post. :)

pana una alta, ma foarte bucur ca se termina anul 2009, ma bucur pt ca incepe 2010, si ca o data cu asta, pot sa spun si eu ca e momentul pt un nou inceput. :)

punct si de la capat. de data asta pe bune.

de data asta vbesc serios. stiu, sunt ca Petrica cu lupul, nu ma mai crede nimeni, dar nu asta e ideea. caci de data asta stiu eu ca e gata. e gata cu totul. nu s-a terminat frumos, caci era imposibil date fiind persoanele implicate, insa cred ca e mai bine ca s-a terminat urat ca asa mi-e mult mai usor sa pun punct. de tot.

au trecut 5 ani. de cand l-am vazut prima data si am stiut lucruri. 5 ani in care am simtit o galagie de lucruri, de la cele mai frumoase pana la cele mai dureroase, 5 ani in care am stiut ca nimic nu va iesi din chestia asta. 5 ani in care nimeni si nimic, totusi, nu a putut sa ma scoata din acest film. si crede-ma, exista niste oameni care au tot incercat. pt binele meu, majoritatea dintre ei. dar eu nu ascult. de nimeni si nimic altceva decat de inima mea. chiar daca constientizez lucruri. lucruri din capul meu care cateodata e mult mai ok decat inima. dar pana nu vad eu cu ochisorii mei, pana nu simt eu cu toata fiinta mea, nu e cale de intors. au trecut 5 ani in care am sperat ca exista si o cale de mijloc. stii, prima discutie pe care am avut-o cu el a fost referitoare la ce posibilitati ca un lucru sa fie alb/negru vs nuante de gri si ce suntem noi dispusi sa vedem. si amandoi am fost de acord ca suntem dispusi sa vedem toate nuantele de gri, atat timp cat nu suntem noi implicati in situatie. cand vine vorba de noi, nu exista decat alb sau negru. as fi putut sa-mi dau seama de atunci ca asta nu se poate termina decat in alb sau negru... dar eram mica.

nu ma intelege gresit, am invatat in astia 5 ani cat n-o sa invat in toate universitatile de psihologie din lume. si am crescut. am crescut mult. si el stie asta. nu cred ca stie ca are de-a face cu totul. ca datorita si/sau din cauza lui am crescut si invatat atat. si stiu ca nici nu-l intereseaza. dar asta e. asa a fost sa fie. nu stiu daca as fi invatat atatea de la un om cu care mi-ar fi fost mai usor sa comunic.

ma doare sufletul. o sa treaca, desigur, dar nu-mi convine. nu-mi place sa fiu ranita. sunt leoaica, si n-are nicio legatura cu zodia. e ok atat timp cat nu ma ranesti pe mine sau pe prietenii mei. poti sa ma jignesti, nu ma mai atac de nicio culoare, poti sa fii mai bun ca mine, nu ma oftic, poti sa fii mai destept, nu pretind ca as fi vreun geniu in vreo materie, poti sa faci foarte multe lucruri cu care nu ma atingi. dar nu poti, nu-ti permit sa ma ranesti sufleteste. si a facut-o. fapt pt care, cel mai sanatos pt amandoi este sa nu il mai vad. cel putin 5 ani de-acum incolo. pt ca nu cred ca mai pot sa ma abtin din a spune lucruri. lucruri pe care le stim amandoi, lucruri adevarate, lucruri care ar putea rani.

nu regret nimic din anii astia, nu consider ca am pierdut 5 ani. prietenii mei spun ca nu am dat nicio sansa altor oameni care ar fi putut sa se apropie de mine. eu spun ca nu au existat oamenii astia. dar, da, au dreptate (ca de cele mai multe ori cand vine vba de alegerile mele in materie de barbati minunati), probabil ca daca ar fi aparut vreun om, nu i-as fi dat nicio sansa. si nu regret nici asta. pt ca atunci cand simt, eu tre' sa simt cu totul. si asta am facut. am simtit cu totul. acesti 5 ani de zile am simtit cu toata fiinta mea.

si imi doresc sa fie fericit. pe cat de fericita am fost eu in putinele momente in care m-a facut el fericita. fara sa vrea, probabil, caci tre' sa retinem ca nu-l intereseaza persoana mea. nu l-a interesat niciodata, daca e sa-l credem pe cuvant. dar eu nu cred pe nimeni pe cuvant. mai ales cand persoana in cauza e o persoana care nu comunica atunci cand vorbeste. comunica prin fapte si prin cantecele lui. daca e sa cred ceva, e faptul ca e o persoana care mai are foarte multe lucruri de rezolvat cu sine. pt ca sunt lucruri pe care nici eu, nici alta persoana nu ar putea sa le rezolve. si pana atunci, cred ca va mai trece niste timp.

e o persoana deosebita. e un om tare bun, e un prieten loial, e un om foarte destept, e un om vesel, e un om tandru, e un om intelegator. cand vrea. il iubesc de ceva timp, am ajuns sa-l cunosc si pot sa-ti spun atat lucru. exista un singur lucru pt care nu il voi ierta niciodata, insa. este un las.

atat timp cat prietenii mei sunt langa mine, atat timp cat nu-l vad si incerc sa tai orice legatura pe care as putea s-o mai am cu el, o sa intru pe culoarul de vindecare. nu stiu cat o sa dureze, poate sa dureze 2 zile, poate sa dureze 2 sapt, poate sa dureze 10 ani, nu am nici cea mai vaga idee. insa, oricat de vindecata as fi, oricat de inchise ar fi ranile, cicatricile vor ramane pe vecie. si el, in inima mea. n-am nimic impotriva cicatricilor, e in regula sa le ai. arata ca ai simtit ceva. si asta e important pt mine. nu ma voi opri din a simti pt ca mi-a calcat in picioare sufletul aceasta persoana. dimpotriva, am invatat ca cel mai sanatos e sa simti durerea, sa o constientizezi ca sa poti sa treci peste. asa ca acum constientizez durerea si ea se duce mai repede decat daca as spune ca e totul in regula si mi-as mai calca si eu un pic sufletul.

da, doare ca dracu. dar tot raul spre bine, right? :)

happines

nu dintotdeauna au fost lucrurile mici cele care m-au facut fericita. cand eram mai mica, eram mult mai materialista, si aveam senzatia ca daca am cat mai multe lucruri, toata viata mea va fi absolut minunata. noroc c-am mai crescut. cred. caci acum sunt lucruri mici, tot multe, dar lucruri pe care nu toata lumea le vede asa cum le vad eu, lucruri care ma fac fericita.

cum ar fi roua diminetii. razele soarelui intrand in camera. mirosul de cafea proaspata. scoicile mici. copacii infloriti. curcubeul. o dimineata tarzie, pe o terasa, cu o cafea, o tigara, un prieten si liniste. un abtibild cu mickey mouse. o crema de maini frumos mirositoare. un inel frumos. un hamac. o pijama draguta. o pereche de papuci pufosi. un catelus. un palmier. ciocolata cu menta. un prosop pufos. o poza frumoasa. un apus de soare curat. o ploaie de vara. o seara cu prietenii. bradutii din masina. un zambet de la un necunoscut. o pereche de manusi cu un deget iarna. Kreti, cea mai colorata fiinta din viata mea. niste agrafe simpatice. filme cu animalute, vezi G-Force. Ana, bunatatea in persoana. o lotiune de corp cu miros de cookies and cream. un lipgloss cu gust bun. un breloc cu un sobolan cu corp de caine. Dan, un baiat prea bun pt femeile din viata lui. dungile de la costumul de baie. o baie in ocean. o masa cu familia. o calatorie la o manastire si un mormant splendide. iubirea din ochii prietenilor mei. roller-coaster-urile. o acadea cu gust delicios. vata de zahar. o plimbare cu masina. o imbratisare tandra. un fluture. artificiile din fiecare zi de la Magic Kingdom. un citat bun. descifrarea comunicarii nonverbale mai bine ca niciodata. complimentele sincere. o discutie cu mama. o vaza, o scrumiera sau o lampa interesanta. ploaia torentiala cand esti la caldura, sub plamumioara. ciocolata calda cu scortisoara. o noapte nebuna. luna plina. cum se vad stelele la munte. oja verde. telefonul lui Rares dupa fiecare noapte in care a uitat ce-a facut. melodia "Follow me" - Uncle Kracker. Angel, parfumul meu. un trandafir rosu. privirea lui Ghismo. un ceas bun si cu curea lata. un pat din fier forjat. dulceata de visine. un mic dejun mare. jaluzelele verzi. un joc de whist urmat de unul de rentz. o colectie de ursuleti de la Bruno. lipsa complicatiilor in relatia cu Smecta. semnele de carte. cremele pt cuticule. un gel de dus foarte aromat, care ramane pe piele mult timp dupa ce iesi din dus. un halat pufos. un discobol in miniatura. o cunostinta care a devenit prieten. bunatatea din ochii lui Stoe. un pahar de vin bun. mirosul fructelor de padure. agendele, caietelele si cutiile de toate marimile. cateii mei. un taximetrist simpatic si cinstit. briza marii. o pensiune in creierii muntilor si una pe malul marii. scaunele de bar cu spatar. porumbeii si vrabiutele care se aseaza pe pervaz zi de zi. avioanele care aterizeaza la timp, cand vii dintr-o calatorie de 3 luni si abia astepti sa-ti vezi parintii si prietenii. emisiunile de pe Investigation Discovery. un barman priceput. calendarul care nu ma lasa sa uit (aproape) nicio zi de nastere sau de nume. un cuplu de batrani vizibil inca indragostiti unul de celalalt. o poveste cu zane. prietenii de la gradinita. sa-i vezi pe cei din generatia ulterioara tie cum cresc. melodia "If I could change the world" - Eric Clapton. dorinta de a schimba lumea. faptul ca, de 5 ani, ma indragostesc de acelasi om aproape de fiecare data cand il vad. cofetariile. sa primesc flori. o pereche de pantofi negri cu talpa rosie. desenele animate. floricelele la film. primul clip al unei trupe rep. norisorii cu forme usor de descifrat. candelabrele sofisticate. scaunele ludovic. licuricii. tatuajele. o zi de duminica.

neverending story

ma simt ca si cum ar trebui sa urc pe scarile astea din poza acum. care par ca nu se mai termina, insa stii ca tre sa urci si sa urci si sa urci, caci atunci cand ajungi, nu ai cum sa fii dezamagit de ce gasesti sus. te mai opresti pe parcurs, mai ai dorinta apriga de a te lasa de chestia asta si vrei sa cobori, insa stii ca nu poti. asa ca te mai opresti un pic si apoi continui. cu toate ca nu stii cat tre sa mai urci, mai sunt si trepte lipsa, se mai face si intuneric si nu stii pe unde s-o iei, dar intuitia ta nu te lasa la greu si mergi mai departe.

ei bine, asa e si la mine. am inceput sa urc acum 5 ani. insa la inceput treptele erau mici si drepte, era lumina afara, si nu am intampinat nicio problema. plus ca naivitatea ajuta. cel putin la varsta aia. primii 2 ani au fost 'piece of cake'. am urcat, nu m-am oprit aproape deloc. cu toate ca treptele incepeau sa devina din ce in ce mai mari si mai greu de 'cucerit'. acum 3 ani am gasit chiar si un lift. care el, simpaticul lift, m-a facut sa cred ca totul va fi si mai minunat si ca ma va duce in varf fara nicio chestie. insa n-a fost asa... ca si in desert, liftul meu a fost o 'fata morgana'. de fapt, nu se misca... insa iluzia aia m-a ajutat sa continui, caci crezusem ca m-am odihnit si pot sa merg mai departe. si am mers. insa, dupa cum spuneam, liftul fusese o iluzie, eu nu ma odihnisem si traseul devenea anevoios. dar sunt o persoana destul de ambitioasa cand e vorba de dorintele mele. acum 2 ani, insa, am luat o pauza. obosisem prea tare, imi dadusem seama ca ma amagisem cu liftul ala, si am decis ca e momentul sa ma opresc. cel putin pe moment. asa ca am facut o pauza de 3 luni. dupa care am continuat. cu forte noi si cu speranta ca sunt foarte aproape de varf. alta dezamagire. treptele, in loc sa ma ajute sa ajung mai repede, ma impiedicau. erau trepte lipsa, a trebuit sa depun mai mult efort. dar nu m-am lasat. si am mai urcat 2 ani. si iata-ne ajunsi in zilele noastre. cand am mai luat o pauza vara asta. tot de 3 luni. pauza in care mi-am dat seama ca daca ma gandesc la treptele alea ca la o povara nu am cum sa ajung vreodata acolo unde vreau. asa ca m-am gandit mult la o solutie. la cum sa fac sa urc mai usor. nu mai repede, doar mai usor. si cred ca am gasit si solutia. de', am avut ceva timp de gandire, naivitatea s-a transformat in maturitate si mersul pe orbecaite in intuitie, intuitie care ma ajuta tare. si chiar daca stiu ca varful e inca foarte departe, si treptele pot sa fie inselatoare, sunt in continuare dispusa sa urc. ce ma surprinde totusi, pe mine si deopotriva pe prietenii mei care mai iau liftul pana la mine sa mai imi aduca apa, si sfaturi, sa nu ma plictisesc pe treptele astea, e faptul ca nu vreau sa cobor inca. dar se pare, ca pe parcursul calatoriei mele, m-am obisnuit cu, si au si inceput sa imi placa lucrurile complicate. cu cat mai complicat cu atat mai dependenta devin de ele. asa ca treptele alea lipsa, intunericul, tot ce e complex si dificil, ma atrage si imi da putere sa merg mai departe in loc sa ma poticneasca. vba aia, 'what doesn't kill me, makes me stronger.'

asa ca my neverending story is not even close to its climax. but i'm an optimist. :D

different results to the same test - 2 years later

2 years ago i took this test and i had totally different results than today.

these are the results for today.

Advanced Global Personality Test Results Extraversion |||||||||||| 46% Stability |||||||||||||||||| 78% Orderliness |||||||||||| 50% Accommodation |||||||||||||||| 66% Interdependence |||||||||||| 43% Intellectual |||||||||||| 46% Mystical |||||||||||||||||||| 90% Artistic |||| 16% Religious |||| 16% Hedonism |||||||||||||||||||| 90% Materialism |||||||||| 36% Narcissism |||||||||||||||| 70% Adventurousness |||||| 23% Work ethic |||| 16% Humanitarian |||||||||||| 50% Conflict seeking |||||||||| 36% Need to dominate |||||||||||||||||| 76% Romantic |||||||||||||| 56% Avoidant |||||||||||||||| 63% Anti-authority |||||||||||||||||||| 90% Wealth |||||||||| 36% Dependency |||| 16% Change averse |||||||||||| 50% Cautiousness |||||| 30% Individuality |||||||||||||||||| 76% Sexuality |||||||||||||||| 70% Peter pan complex |||||||||||||||||| 76% Family drive |||||||||||||||| 70% Physical Fitness |||||| % Histrionic |||||| 30% Paranoia |||||||||||||||||| 76% Vanity |||||||||||| 50% Honor |||||||||||||||||||| 83% Thriftiness || 10%

Take Free Advanced Global Personality Test
personality test by similarminds.com

apparently, i kindda changed... :D

long time, no write

probabil ca ar fi trebuit sa mai scriu din cand in cand, sa-ti faci o idee despre experienta mea la Disney, but then again, am fost destul de prinsa in activitati, incat am cam uitat ca am un blog de intretinut.

acum mai am o saptamana si ma intorc acasa si sunt deosebit de bucuroasa. sunt si mai bucuroasa ca, dupa o perioada de 3 luni de hibernare, neuronii mei par a reveni la viata. cred ca s-au prins ca tre sa ma intorc in jungla nebuna din Bucuresti, unde daca nu gandesti, nu supravietuiesti. spre deosebire de aici, unde nimeni nu te vrea pt mintea ta. atat timp cat poti sa zambesti, sa ridici un mini-stalp, sa te joci cu copiii, sa pui scotch pe jos si sa ai grija ca oamenii complet idioti care incearca sa se arunce in fata unei masinarii de dimensiunile unui tir sa nu moara... esti angajatul Disney perfect.

daca m-ai fi intrebat acum 2 ani, cand am avut prima experienta aici, as fi spus ca e cel mai minunat loc de pe pamant. inca mai am 30% impresia ca asa este. adica, esti platit sa zambesti toata ziua, for real now. nu poate sa fie ceva mai usor. si chiar e o experienta minunata. dar te tampeste. pur si simplu te tampeste. e incredibil. am fost usor retardata in aceste 3 luni. in afara de munca, casa, munca, casa, cumparaturi, nu cred ca m-am gandit la nimic altceva. si obisnuiesc sa gandesc, de obicei. nu sunt stralucita, dar am momente de sclipire. ei bine, in aceste 3 luni, de fiecare data cand vbeam cu cineva de acasa, aveam senzatia ca IQ-ul meu e undeva sub nivelul marii... de fiecare data. ceea ce nu mi se intampla prea des. ma rog, acum sunt ok, ti-am zis, au inceput sa se trezeasca minunatii mei neuroni, si sunt gata sa dau piept cu minunata jungla de acasa.

si s-a mai intamplat ceva care acum 2 ani nu s-a intamplat. si anume mi-a fost muuuuuuuult mai dor de cei de acasa decat acum 2 ani. nu am mai multi prieteni, dimpotriva; nu am fost plecata mai mult timp; nimic spectaculos nu s-a petrecut in acesti 2 ani. si totusi, de fiecare data cand mai vbeam cu cineva, ma lovea melancolia. la modul grav. de ce? doar pt ca am crescut? cred ca relatiile au devenit un pic mai speciale in acesti 2 ani... cred ca ne-am spus mai multe lucruri, mai pe sleau, am ajuns sa impartim mai multe... ceea ce e minunat, pe de-o parte, dar pe de alta parte, ce-o sa se intample cand unii dintre noi isi vor face bagajele sa plece definitiv catre alte tari? atunci cum o sa fie? sau nici macar spre alte tari, dar cand vor incepe nuntile, responsabilitatile de om ajuns la o varsta la care ar trebui sa si le asume, copiii, si cate si mai cate... suna foarte departe toate lucrurile astea, dar sunt mult mai aproape decat am eu impresia, sunt convinsa...

ma voi opri aici, caci iar am scris mult prea mult pt cineva sa stea sa citeasca, plus ca am divagat cam mult. cand ajung acasa o sa scriu mai multe posturi, mai scurte, mai concret. se vede ca n-am mai stat la povesti cu fetele mele, atat de mult scriu. :D

paradox

te-ai simtit vreodata ca balonasele din imaginea de mai sus? atat de libere si colorate pe un cer atat de gri? asa ma simt eu... e foarte ciudat si n-am mai simtit-o p-asta pana acum. probabil ca era cazul. ideea e ca dupa ce, fix acum 3 luni, pe 1 ian 2009, am luat o decizie asupra careia am revenit si pe care am modificat-o, s-a mai intamplat o data acusi. insa de data asta n-am mai luat nicio decizie. ci pur si simplu, ma simt... ca o coaja de nuca. goala. si in acelasi timp extrem de libera. e paradoxal, caci pe de o parte ma doare foarte tare si pe de alta parte ma simt extrem de bine. ma simt libera. pentru prima data in ultimii 4 ani ma simt extrem de libera. nu ca m-ar fi "incatusat" cineva pana acum, am facut-o singura, din dorinta de a convinge pe cineva ca lucrurile nu pot iesi decat asa cum imi doresc eu, dorinta care pe parcurs s-a transformat intr-un sentiment extrem de frumos, dar pe care il imparteam mai mult cu prietenii mei decat cu oricine altcineva, si sentiment care... pe cat de bine te face sa te simti, pe atat de tare te distruge pe dinauntru. daca nu e reciproc. si in cazul meu, nu e. si n-o sa fie niciodata, oricat de tare mi-as dori. asa e. si atat. dar, crede-ma, nimic nu e mai dureros decat sa existe iubire decat dintr-o singura parte. nimic. si totusi, parca e mai dureros sa simti cum ramai pana si fara acea iubire. acea iubire care nu-ti era intoarsa, cel putin nu din directia din care ti-o doresti cel mai tare, si simti cum ramai ca o coaja de nuca.
si, da, atunci cand sunt bauta, sunt extrem de sensibila, si plang instant. si am plans mult azi-dimineata. insa, parca fiercare lacrima era impartita in 2, si exact asa cum plangeam si ma durea, plangeam si imi dadeam seama ca se duce durerea. acum, cand incerc s-o pun in cuvinte, suna extrem de dubios. asa ca tre' sa ma crezi pe cuvant ca e un sentiment tare ciudat.
ah, well, daca chiar nu ne vom impaca niciodata nu stie nici unul dintre noi. dar, daca asa ai decis tu acum, sa speram ca decizia ta nu a fost la fel de auto-impusa ca a mea de acum 3 luni. :) iti doresc succes in continuare. eu sunt aici. insa, de data asta, libera. si, nu, nu voi mai sterge toate pozele cu el, nu voi inceta sa-i port hanoracele, sepcile si mai stiu eu ce, nu voi renunta sa vorbesc despre el, sau cu el, nu voi spune nimic special in continuare. caci e in sufletul meu, e in viata mea, exista, si il iubesc. tare. si o sa-l iubesc toata viata, indiferent cat de multe persoane vor mai exista. si nu voi nega sentimentul meu minunat doar pentru ca a decis el ca nu ne vom impaca niciodata. nu ma intelege gresit, nu voi mai continua sa desenez 'bucla' intortocheata, doar voi continua sa exist. insa, tre' sa stii ca bucla aia oricum exista. si in viata ta si in viata mea. asa ca, indiferent de deciziile tale, abrupte sau nu, luate la betie sau nu, voi continua sa exist in viata ta asa cum existi si tu in viata mea. inevitabil. si vom avea in continuare prieteni comuni, la acest moment destul de multi, daca ma intrebi pe mine, si in continuare cei care stiu lucruri vor stii, si asa mai departe. stiu ca de fapt, cu deciziile astea, iti doresti sa nu se fi intamplat nimic in ultimii 4 ani, sa stergem totul cu buretele si gata. insa, te anunt eu, cea care a luat o decizie cat se poate de apropiata de a ta acum 3 luni de zile... nu se poate. nu se poate sa uiti absolut totul. nu se poate sa negi totul. da, poti sa faci, astfel inca nu se nu se mai intample lucruri de acum inainte. insa, ce-a fost, acolo ramane. pentru fiecare dintre noi. si tot timpul o sa te uiti la mine altfel decat la altele, si tot timpul o sa stim amandoi lucruri despre celalalt pe care nimeni altcineva nu le stie despre noi, si tot timpul o sa se buseasca cateva stelute cand noi doi o sa comunicam. asa cum o facem noi. si atunci o sa fie iarasi oameni, in special femei, ca ele-si pun mai multe probleme de obicei, care o sa se intrebe cine dracu sunt eu, si ce treaba am cu tine, de, pana la ora 5 dim zici ca nu ne-am cunoscut niciodata, si brusc incepem o discutie. din care nimeni nu intelege nimic. pentru ca noi lasam discutiile asa. si le continuam. dupa 1, 3 sau 6 luni. ca si cum le-am fi lasat asa inainte sa ne ducem pana la bar. d-astea. care mie, una, imi sunt extrem de dragi. si la care nu renunt. si nici tu. pentru ca iti fac placere lucrurile astea. lucruri ciudate, intortocheate, complicate. pentru ca asa suntem si noi. si coincidenta a facut sa dam unul peste celalalt in viata asta. si, na. aia e. tre sa ne obisnuim ca asa a fost sa fie si atat. si sa traim cu ideea ca era inevitabil. therefore... iti doresc o viata minunata. si mie imi doresc la fel. :)

despicare

acum cateva saptamani vorbeam cu Kreti despre cat ne place sa fim 'despicatoare de fir in 4'...sau 'tetrapilotoniste' cum ii place ei sa spuna. cat ne place si totusi nu ne putem abtine. sa fie oare pt ca suntem femei? sau nu asta sa fie motivul? probabil ca motivul principal asta e. dar cred ca mi-am dat seama care este si motivul 'secundar'. sau... doar al meu.

stii, cand persoana cu care incerci sa stabilesti o legatura refuza sa comunice verbal, e foarte complex sa intelegi ceva de la el. la inceput era ingrozitor de greu sa inteleg despre ce e vorba. in timp, m-am obisnuit. acum imi poti spune linistit 'mama Omida', intrucat citesc ganduri de nu ma vad. e freaky, dar m-am obisnuit. ma rog, revenind la hobby-ul nostru comun, al meu si al prietenei mele, am ajuns sa dezvolt o capacitate de a despica firul, nu in 4, ci in 3536456734 de bucatele. mici mici. cu cat mai mici cu atat mai bine. ideea e ca am ajuns aici ptr ca incercam sa inteleg ce vrea sa spuna personajul meu de poveste, fapt pt care trebuia sa iau in calcul TOATE variantele posibile. pe TOATE partile. si nu sunt putine variante. si nu au doar 2 parti. nu,nu,nu. e complex maxim procedeul. dar dauneaza maxim sanatatii. mentale. maxim, maxim. dar ti-am zis, odata ce te obisnuiesti, e foarte interesant. bineinteles, trebuie sa afli si care din variante este cea corecta. aici devine cel mai interesant. intrucat. INDIFERENT cate variante gasesti, cel putin la inceput, INTOTDEAUNA va fi cea la care NU te-ai gandit. dupa un timp, incepi sa te gandesti si la varianta care va fi cea reala. dar nu devine mai putin interesant. pt ca, cu cat gasesti mai multe variante, cu atat ai impresia ca mai ai. si mai cauti. si, cel putin pt mine, e o bucurie maxima cand imi dau seama ca am nimerit varianta corecta. chiar ma bucur.

gata, ma opresc ca mi-a zis Kreti ca scriu prea mult intr-un post, si se plictiseste sa citeasca pana la sfarsit. sper ca asta se incadreaza in categoria 'am reusit sa citesc tot postul'. :)

noaptea e un sfetnic bun si... totul va fi bine

titlul acestui post are foarte mare legatura cu noaptea trecuta, in care nu am dormit aproape deloc, deoarece am avut niste ganduri ingrozitor de vii si agitate. nu ca ar fi prima oara, insa, in ultimele 2 zile am simtit prea multe lucruri. care s-au cristalizat intr-un final. si ma bucur. sa-ti explic. duminica trecuta a fost ziua mea. de Sf. Andrei. si m-am gandit sa ies cu prietenii mei la un eveniment rap, in Suburbia, sa ne simtem bine impreuna. si am facut-o. in caz ca nu stii pana acum, in viata mea exista, de vreo 2 ani, ca sa nu zic 4, un personaj. zic eu, minunat. zic prietenele mele, tampit. ma rog, parerile sunt impartite. :)

ideea e in felul urmator. duminica, am fost foarte suparata deoarece a plecat cu o alta domnisoara. si, daca poti sa crezi, nu ideea ca a plecat cu alta m-a deranjat, ci ideea ca a plecat cu acea don'soara. dar ma rog. orgoliul meu. the one and only. :)

asa, dupa ce a plecat, din cauza gradului de alcoolemie, pe mine m-au apucat lacrimile si nu mi-au mai dat drumul. si am stat de vorba cu 'copilul nostru', al meu si al lui, eu incercand sa-i spun ca aluia nu-i pasa de mine si aia e, o sa ma obisnuiesc cu ideea, si el spunandu-mi ca nu e adevarat, ca intreaba tot timpul de mine, si ca apreciaza foarte tare prezenta mea in viata lui. ma rog. am fost vreo 2 zile foarte revolutionara, am ascultat numai muzica alternativa, la maxim, la volan, zici ca eram cel putin Xena. mi-a trecut. trecand vineri dimineata prin alta experienta dubioasa, despre care scrie in postul anterior, m-a facut sa uit DEFINITIV de personajul ubicuu din viata mea. dar complet. insa aseara, inainte sa ajung acasa, eram la Ana, si a zis ceva care m-a facut sa imi aduc aminte de el, impreuna cu toate lucrurile petrecute intre noi. asa ca s-a declansat ceva in mine, si azi-noapte, in timp ce nu dormeam, gandindu-ma la ce e mai bine ptr mine, mi-am dat seama ca nu pot sa fiu altfel. nici macar ptr o perioada. nu vreau sa renunt la toate sentimentele care pe mine m-au facut sa traiesc mai mult decat pe orice alta persoana de varsta mea, nu vreau sa uit toate lucrurile bune sau rele care s-au petrecut intre noi, nu vreau sa pun 'stop' la nimic din ce se intampla acum in viata mea. si ce se intampla e tot el. el, despre care parerile sunt impartite in ceea ce ma priveste, el, caruia nu mai incerc sa-i gasesc vreo scuza, nu am de ce, el pe care, nu stiu daca din pacate sau din fericire, am ajuns sa il cunosc pana in adancul sufletelului lui, el, care ma face sa simt toate lucrurile din lume, el, de la care am invatat sa nu ma mai arunc cu capul inainte si sa nu imi mai fac filmele mele fara sa aflu si parerea lui, el, caruia ii este atat de usor sa ma faca fericita, el, care stie totul despre mine, fara sa se chinuie vreun pic, el, langa care pot sa stau intinsa in pat, uitandu-ne la tavan, vorbind despre dalmatieni si alte nebunii, el, care imi simte lipsa si nu imi spune vreodata, poate doar atunci cand nu imi trece mie prin cap ca s-ar putea, el, pe care, asa cum este, il iubesc atat de tare incat nu vreau sa renunt la el. cred ca stranuta in momentul asta. :)

e foarte ciudat sa-ti dai seama ca a venit cineva, fara sa il vezi, in conditiile in care mai sunt 300 oameni in camera, e foarte ciudat sa stii ca cuiva ii este rau, fara sa vorbesti cu el, sau sa stii unde e, e foarte ciudat sa vrei sa fii macar prieteni cu cineva pe care il iubesti oricum altfel decat pe un prieten, e foarte ciudat sa intelegi ce vrea cineva sa spuna fara sa deschida gura, e foarte ciudat sa te mai si placa tatal lui, e ciudat sa nu-ti doresti, dupa 2, ca sa nu zicem 4 ani, decat sa te trezesti langa el, si sa te poti uita in ochii lui, ptr ca si tu stii acelasi lucru pe care il stie si el... si numai voi 2 il stiti pe lucrul asta, si cu toate ca te mai enerveaza din cand in cand, iti face atat de bine prezenta lui in viata ta, si stii, la fel de bine ca el, ca aveti nevoie unul de celalalt, ca sa mai simtiti si voi ceva in lumea asta in care toata lumea e speriata de sentimente adevarate mai ceva decat bomba nucleara din iran.

dupa cum vorbeam aseara cu prietena mea, stiu ca normele sociale ma vad ca pe un 'proscris', ptr ca nu am avut nici macar o relatie de lunga durata pana la varsta asta, dar eu sunt fericita. si nu stiu cati dintre oamenii 'normali' pot sa spuna asta. stiu ce inseamna sa fii in masina cu cineva si sa ai impresia ca daca ar fi ca in momentul acela, un asteroid sa loveasca pamantul, ar fi in regula, ptr ca esti alaturi de el, si ptr ca ai putea sa mori linistit. stiu ce inseamna sa te uiti in ochii cuiva si sa nu mai vezi nimic altceva in jurul vostru, stiu ce inseamna sa ajuti pe cineva fara sa te gandesti ca ai putea sa primesti ceva inapoi, stiu ce inseamna sa te urci beat la volan doar ptr ca nu vrei sa il lasi sa plece de nebun, stiu ce inseamna sa nu dormi 72 ore, doar ptr ca tre sa duci pe cineva pe care nu-l cunosti la mare, ptr ca are eveniment la noi la terasa, stiu ce inseamna sa stai in frig cu noptile ptr ca nu stii unde e, si vrei sa te asiguri ca e in regula, stiu ce inseamna sa ii porti hanoracul 3 luni de zile, seara de seara, sa il tot intrebi daca ii e frig, sa i-l poti da inapoi, si el sa zica nu, si sa se trezeasca racit, doar ptr ca nu a vrut sa-ti ia tie hanoracul, stiu ce inseamna sa te uiti la un om ca si cum ar fi singurul om de pe planeta asta care te face sa simti ceva atat de frumos, stiu ce inseamna sa pleci 3 luni, sa nu ii auzi vocea, sa nu ii vezi fatza, si cu toate astea, cand te intorci, sa ai impresia ca a fost mai bine asa, ptr ca lucrurile dintre voi nu pot sa fie decat si mai bine, stiu ce inseamna sa fii gelos fara a avea vreun motiv, ci doar ptr ca nu iti doresti sa fie atins de altcineva asa cum il atingi tu, stiu ce inseamna sa te simti protejata fara sa fie cineva pe langa tine, ci doar in aceeasi camera, stiu ce inseamna sa nu dormi cu zilele gandindu-te daca ar fi mai bine sa ii spui sau nu ce simti.

si nu sunt pregatita sa las toate astea sa plece din sufletul meu. chiar daca nu o sa fim vreodata un cuplu normal, chiar daca intotdeauna o sa fie ceva care sa ne desparta, chiar daca ar fi sa nu ne mai vedem niciodata... eu stiu ce simt, si stiu ce am invatat, stiu cum m-a imbogatit acest personaj. asa cum e el, nesuferit, timid, betiv, ignorant, nesimtit, si alte adjective pe care el iubeste sa si le dea. si, asa cum e el, minunat, bun, frumos, cald, fermecator, glumet, adorabil, si alte adjective pe care iubesc eu sa i le dau.

asa cum e el, all in all. si asa il iubesc. asa s-a intamplat, nu a fost nimic programat, din contra. pur si simplu asa s-a intamplat. si dupa cum am spus amandoi la un moment dat, destinul e cel care va decide mai departe. :)

the other woman si decizia mea

Prietena mea cea mai buna e plecata in Thailanda. unde, din cate vad din mailurile trimise, are parte de niste lucruri minunate. cum ar fi, concluzii la care unii nu ajung niciodata, iar altii un pic prea tarziu. eu am ajuns la ele, fortata fiind de circumstante.

dar sa va mai spun cate ceva despre mine, ca am prea multe ganduri acum care zburda prin capsorul meu, si nu vreau sa pierd prea multe dintre ele. in primul rand, vineri dimineata am fost pusa intr-o situatie un pic cam ciudata ptr mine si provocarile de pana acum. nu stiu cate dintre voi v-ati gandit cum ar fi, sau cate dintre voi sunteti amante, insa mie nu-mi place ideea. da, la momentul cand aveam MULT prea mult alcool in sange si simtisem lipsa tandretii in ultimul timp, nu ma deranja ideea. insa aseara nu am putut sa dorm prea mult, intrucat m-a macinat acest gand incontinuu. si, concluzia la care am ajuns e urmatoarea: nu e ptr mine aceasta... chestie. eu, din cauza orgoliului meu, pe care il iubesc cu toate ca e prea mare si incearca sa se bage in fata tot timpul, nu suport ca vreodata sa fiu pusa pe locul 2. niciodata. i don't do second places. la mine lucrurile sunt INTOTDEAUNA albe sau negre. da, da, sa nu credeti ca nu sunt constienta si de nenumaratele nuante de gri dintre alb si negru, insa nici macar nu sunt dispusa sa le dau vreo sansa cand vine vorba de sufletul meu. singura exceptie facand o situatie care e cu totul altfel decat orice altceva, si la care am fost dispusa de la inceput sa accept si altceva. dar nu despre acea situatie discutam aici.

deci, dupa cum spuneam, all or nothing. si daca all nu se poate, deoarece personajul e insurat, voi lua nothing-ul si imi voi vedea mai departe de viata mea, care oricum e foarte exciting si nu stiu niciodata ce se va intampla.

e adevarat, m-a macinat vreo 2 zile situatia, dar sunt de parere ca am luat cea mai buna decizie pt sufletelul meu. e mai sanatos asa. :)

no dilated for me!

Imi pare tare rau ca oamenii care nu au idee despre ce e vorba continua sa organizeze evenimente de o anvergura care ii depaseste.

postul de mai jos era despre bucuria mea despre concertul dilated peoples... care a avut loc la fabrica, in loc de gossip, unde se spusese initial. ma rog, nu asta ar fi fost problema... insa mie chiar imi place cum se exprima in versuri oamenii aceia, cu atat mai mult imi place cum turntabl-este Dj Babu. si am decis ca nu tre sa ratez acest eveniment.

zis si facut, aseara, la ora 11 eram la fabrica, impreuna cu 2 prieteni, cand, la intrare, dupa ce ca era puhoi de lume... s-au gandit ei sa ne spuna ca nu se mai poate intra... nu am niciun dubiu de faptul ca a clubului capacitate fusese de muuuult depasita, intrucat oamenii ieseau rosii si transpirati dinauntru, ptr a-si duce gecile la masina, ca fabrica nu detine garderoba. dar ma rog.

ce ma intreb eu este: DE CE DRACULUI ORGANIZEZI UN CONCERT DE ASEMENEA ANVERGURA... ca totusi erau DILATED PEOPLES, nu Alex si Connector... intr-un loc in care ai mai luat teapa cu spatiul... de ce sa fi atat de tampit?!?!?!?!?!?!?

aia e, m-oi duce eu in State si o sa-i vad acolo, intr-un show adevarat... si o sa ii iau si pe prietenii mei cu mine. care prieteni nici ei nu au apucat sa mearga, unul ptr ca nu voia sa mearga acolo, unul ptr ca avea alt eveniment, unul ptr ca nu avea bani... lasa ca mergem noi odata si-odata. nu mor eu fara sa-i vad pe baietii astia 'live & direct'.

noi sa fim sanatosi!

gata, m-am descarcat, acum totul e mult mai in regula.

:)

HURRAY!!!!!!

Deci nu va pot exprima in cuvinte bucuria care m-a cuprins!!!!!!!

pana acum am evitat sa scriu despre asta, intrucat nu eram deloc optimista in ceea ce privea evenimentul in cauza.

dar acum am vazut pe pagina Myspace a baietilor, si m-am convins!!!!!!!

DILATED PEOPLES VIN IN BUCURESTI!!!!!!!!!!!!!!

serios, chiar nu am cuvinte.

si, pe langa ei, mai vine si Dj Qbert. asta si mai repede, pe 15.11. woooooohoooo!!!!!!!!!!!

deci, link catre dilated:

http://www.feeder.ro/2008/07/25/concert-dilated-peoples-si-dj-muggspsycho-realm/

si link catre dj qbert:

http://www.feeder.ro/2008/11/15/dj-qbert-la-bucuresti/

DECI s-a dus dracu si salariul pe luna noiembrie.

aia e!!!!!!!

nu stiu de ce...

dupa ce am dat copy/paste la un text si o poza din blogul gasit, am mai descoperit o fraza care nu ma poate face sa nu ma gandesc la ale mele... si anume:

"Viata ne desparte doar ca sa ne aduca impreuna mai maturi, mai intelepti, mai rabdatori."

asta apropos de 'destinul' ala, bata-l vina, sa-l bata de destin... la aceeasi ca fraza de mai sus am ajuns si eu, insa nu stiam exact cum s-o pun in cuvinte, noroc ca am dat peste ea in blogul fetei... daca mai gasesc si a treia chestie cu care sa ma asociez la ea pe blog, promit ca ii scriu un comment... :D

cu toate ca e cam tarziu, si ar cam trebui sa dorm, intrucat maine plec extrem de devreme de acasa, nu ma pot abtine sa nu mai citesc... respectiv sa mai dau cu subsemnata si la mine, aici.

da, si eu sunt de parere ca viata ne desparte doar ca sa ne aduca impreuna mai maturi, mai intelepti si mai rabdatori... sau poate doar mai maturi, implicit mai intelepti, ca deja cu rabdarea nu mai am ABSOLUT nicio problema in ceea ce-l priveste pe minunatul personaj... which reminds me... nu prea imi vine niciun apelativ cu care sa ma refer la el.. nu mai scriu cu litere mari, ca e prea... excentric, nu ii voi spune vreodata pe nume aici, cu atat mai putin sa-i mentionez porecla... imi tot vine sa-i spun Dumnealui, insa e prea protocolar, si apelativul ma duce cu gandul la un tip in costum, cu ochelari de soare, al carui nume nu il stii ptr ca nu vrea sa ti-l spuna... asa ca nu-i voi spune nicicum... se stie el prea bine ca sa ii mai dau si alt nume pe langa cel pe care il are oricum.

ce-mi place ca atunci cand incep sa scriu despre ceva, ajung sa scriu despre 3453 lucruri, insa aproape ca uit sa scriu despre ce imi doream initial... dar lasa ca timp e... vorba aia... e tiiiiiiiimp!!! :)))

gorgeous picture and unknown text

am dat de un blog de curand, si acolo am gasit acest text...

"She gets what she wants and she is a tease,

She makes him tremble with the greatest of ease.


She leans back and laughs,
Her blue eyes gleam inside the lust,
She’s making him scream.


She kicks of her heels,
Makes her way to the bed,
She can tell he wants her, from the thoughts in his head.


She’s taking her time, making him doubt that this will happen,
But the lights go out, skin to skin, screams and sighs …




This all started with a look in her eyes."



si mi-a placut, asa ca l-am luat... stiu ca nu e frumos, dar mi-a placut, ce sa fac... imi place in special partea "she can tell he wants her, from the thoughts in his head"... adica, nu 'from the look in his eyes', dupa cum ne-am astepta, ci tocmai prin capacitatea de a-i citi gandurile... care fireste ca se afiseaza in privire, insa imi place cum e spus...

si o iau si o poza de pe acelasi blog, din acelasi motiv... imi place. :D

si, chiar daca o sa folosesc acum poza, o voi mai folosi, intrucat imi place prea tare.

in alta ordine de idei, baietii mei au concert in seara asta, la Timisoara. asa ca le urez sa iasa asa cum isi doresc si sa se intoarca acasa, sa ma mai vad si eu cu ei... fireste, daca dl destin isi doreste asta, dupa cum am stabilit. :D

moment de sinceritate...going zen

ce vezi mai jos e o parte din mesajul pe care i l-am trimis unei persoane foarte importante din viata mea pe myspace:

...............................................................................
...............................................................................

" intelege odata ptr totdeauna UN LUCRU: daca ceva te face pe tine sa accepti ce se intampla intre noi... fie ca relatia noastra este de cunostinte, prietenie, sau...orice... repet, daca pe tine te face sa te simti mai in siguranta, daca te face sa ma accepti in vreun fel in viata ta... un pic mai mult decat m-ai acceptat pana acum... nu am ABSOLUT NIMIC impotriva. vrei sa fim prieteni, asa cum imi spui de fiecare data? ok, suntem prieteni. dar iti spun, ptr a 6a oara...PRIETENII COMUNICA... verbal...lucru pe care tu nu esti dispus sa-l faci...

stiu, ai prieteni care nu ma plac (ca sa nu ma exprim mai urat), stiu ca nu te vei indragosti niciodata de mine, stiu ca nu ti-am sucit mintile, dar intelege naibii ODATA ce insemni tu pt mine... lasa faptul ca eu nu insemn mare lucru... fi si tu un pic egoist si fa abstractie de faptul ca e vorba tot de persoana mea... gandeste-te ca insemni lucrurile astea... ptr cineva...

..............................................................................


...............................................................................

din cauza ta... am inteles ce inseamna sa ai rabdare, am inteles ca nu poti sa te astepti la ceva de la o persoana pe care n-o cunosti, am inteles ca nu poti sa cunosti pe cineva pana nu te doare sufletul cu adevarat, am inteles ca nu poti sa pretinzi cuiva sa-i pese daca persoanei respective nu ii pasa (sau nu e dispus sa iti comunice asta si verbal), am inteles ca n-are importanta daca pleci 3 luni de zile la mii de km departare, pana nu te intorci si singura persoana care ti-ai fi dorit sa te intrebe "cum a fost, ce-ai facut acolo"... n-o face, am inteles ca e foarte bine sa fi adus cu picioarele pe pamant atunci cand ai impresii total eronate despre o situatie, am inteles ca n-are importanta cum naibii vrei tu sa convingi persoana respectiva ca esti langa ea indiferent de ce se intampla daca persoana respectiva inca are impresia ca tu nu esti sincer... am inteles ce inseamna sa fi sincer si... din fericire ptr mine, am inteles ce inseamna sa tii cu adevarat la o persoana... fireste, asumandu-mi riscul ca persoana respectiva sa nu creada asta vreodata...

si crede-ma, indiferent daca ne vom mai vedea sau nu, daca vom mai vorbi sau nu vreodata, iti multumesc.

iti multumesc ca ai aparut in viata mea, iti multumesc ca inca existi in viata mea, si iti multumesc ca esti asa cum esti. si iti multumesc ca din cand in cand ma faci sa cred ca si tie iti pasa de mine. si daca nu mai vrei sa vorbesti niciodata cu mine ptr ca ai impresia ca tot ce am scris mai sus e bullshit, te inteleg si iti respect decizia.

un singur lucru trebuie sa iti mai spun... ca sunt aici. indiferent de ce se intampla. si atunci cand esti pregatit sa fi constient de asta, tot aici voi fi.

trebuie sa constientizezi pana la urma ca exist cu adevarat. si ca la un moment dat ne-am cunoscut... aia e, asa a 'hotarat destinul', ce sa-i faci, a trebuit sa aparem unul in viata altuia... si... dupa cum ti-am spus si in 2004, cand am dat mana, afland cum ne cheama pe fiecare... nu plec prea curand din viata ta. oricat de frustrant ar suna asta cateodata. :D

si nu, nu voi finaliza precum te-astepti, ci cu un simplu: multumesc! "

initial lasasem tot mesajul, insa nu are sens. nu e corect fata de el. mesajul ala e strict ptr el, si el trebuie sa inteleaga lucruri. dar trebuia sa las un pic din el, intrucat e o parte importanta din mine. :D

nu stiu daca va crede ce am scris, nu stiu nici macar daca va citi tot mesajul, nu mai stiu nimic. insa, stiu ca ma simt ca si cum toate lucrurile de pe lumea asta pot fi rezolvate mult mai usor de acum incolo. ma simt ca si cum m-as fi descarcat de zeci de ani de strans tot felul de chestii nespuse... ma rog, nu e asa, intrucat sunt genul de persoana care atunci cand are ceva de spus, nu se abtine, si nu mai tin de mult lucrurile in mine... insa nu stiu de ce acum ma simt asa...

ce scrie in mesaj e tot ce simt in momentul de fata, si ptr ca nu am mai avut de mult prea mult timp o discutie cu personajul in cauza, aseara am facut 'poc!' si am scris tot ce aveam de zis. el stie mare parte din lucrurile respective, insa ele au fost spuse in nenumarate momente, in diferitele discutii avute, dar niciodata toate odata. era momentul sa le aiba pe toate in fata. cred ca va sterge mesajul ptr ca nu ma crede oricum, insa stiu ca i-au ramas in minte multe dintre cuvintele spuse acolo... asa face el, zice ca a uitat, insa le are pregatite la muuulte luni dupa, moment in care tu oricum nu mai stii ca le-ai zis...

mai vreau sa spun ca aseara am plans cum n-am mai plans de foarte multa vreme. si nu am plans de suparare, ci de fericire, si ptr ca am reusit intr-un final sa ma descarc DE TOT! nu mai am nicio bucatica de rautate, frustrare, ciuda in mine. au iesit toate odata cu scrierea mesajului ala ingrozitor de lung. si e foarte ciudat sa ma simt atat de carefree... nu mi s-a mai intamplat de... ceva timp. cand tot el era implicat, insa era o implicare de alta natura, daca ma intelegi... uh, e foarte ciudat.

de fapt, ptr ca sunt atat de linistita si atat de... "zen"... nu prea mai am inspiratie sa scriu... asa ca hai s-o lasam pe alta data.

boys, boys, boys

e vorba despre baietii mei. baietii care imi lumineaza ziua cu fiecare telefon, sms, mail sau intalnire. baietii care sunt absolut fabulosi, pe care ii iubesc pana la nebunie. pe cuvant, daca as fi cu cineva, nu cred ca as fi la fel de posesiva cum sunt in legatura cu baietii mei...

nu sunt multi, dar sunt atat de buni... nu ma intelegeti gresit, si pe fete le indragesc, dar relatia cu baietii mei e cu totul si cu totul alta... adica sunt obisnuita sa am prieteni baieti din generala, si nu stiu cum, dar de obicei, cei mai draguti baieti de pe undeva, sunt prietenii mei. mor cu ei!

ideea ar mai fi una... din cauza imposibilitatii de a fi cu un anume cineva, in directia caruia ar fi indreptata toata iubirea mea, ea tre sa se duca undeva, totusi... si d-aia sunt innebunita dupa ei... ca ei sunt de acord cu iubirea mea ptr ei, si o accepta, lucru care ma face pe mine sa ma simt extrem de bine, si sa ii iubesc de fiecare data mai mult... nu ma intelege gresit, si pe acel anume cineva il iubesc cu fiecare zi mai mult, cu toate ca nu ne vedem, vorbim sau d-astea 'pamantene'... il iubesc si sunt dispusa sa ii fiu doar prietena daca asta il face pe el sa se simta mai bine cu mine in viata lui... n-am nicio problema in acest sens... dar iubirea mea e multa si inconjurata de pasiune, dorinta si fericire. si trebuie sa mai dau din cand in cand din ea, ca altfel as cam exploda... si nu-mi doresc... si aici exista baietii mei... carora le-as da absolut orice pe lumea asta, daca ar fi in puterea mea.

sa va spun si cine sunt ei? n-are sens, se stiu prea bine... cert e ca ii iubesc ptr ca ma accepta asa cum sunt, (si, fie vorba intre noi, chiar nu sunt o persoana 'usor de inghitit'), ca ma lasa in pace cand n-am chef sa vorbesc, ca ma duc acasa cand eu nu mai pot, ca nu ma lasa sa fiu suparata, (la propriu nu ma lasa, apeland chiar la violenta :D), ca atunci cand imi spun ca ma iubesc, se simte ca o zic din suflet, ca sunt de cele mai multe ori acolo de ziua mea, (si cand zic 'acolo', poate fi orice loc), ca daca nu sunt, ma suna sau imi dau mesaj la 12.01, mesaj care se termina cu 'te iubesc', ca atunci cand tre' sa sarbatorim revelionul impreuna ma suna la 5.30 dupa-amiaza pe 31 dec, sa-mi spuna ce facem, ca au incredere sa mearga cu mine la volan chiar daca am ceva cuba libre la bord, ca imi cumpara flori, chiar daca o fac intr-o seara, cand asteptam pe cineva in gara la Cta, si ma lasa singura la masina pana pleaca sa-mi aduca flori, ca nu-mi raspund la mesaje pe care le trimit doar ca sa le trimit, ca nu tre' sa vorbesc prea mult ca sa ma inteleg cu ei, ca ei stiu tot timpul motivul ptr care mi se schimba expresia fetei, si nu comenteaza (prea) aiurea, ca atunci cand am fost in america, vorbeam cu ei la telefon, si m-am uitat pe net in fiecare zi, intrucat aveau webcam care mergea 24/7 si aveau filmulete acolo, filmulete de la mare, de la noi, de la Shire... ii iubesc ca sunt frumosi, destepti, curajosi, nebuni, tacuti, vorbareti, paranoici, stapani pe ei, control-freaks, soferi extraordinari, calzi, tandri, isteti, haiosi, comunicativi, de incredere, spirituali, ironici, cinici, seriosi, mari vrajitori, betivi, (ca mine), aerieni, organizati, dezorganizati, inteligenti, absolut MINUNATI!!!!!!!

pe telefon, lumea are cele mai variate poze... ca si 'wallpaper'... ei bine, eu trebuie sa ii am pe baietii mei... ba pe unul, ba pe altul, ba 3 dintre ei... sunt tot timpul cu mine, no matter what...

cam atat despre ei, ca daca citeste vreunul dintre ei, i se urca la cap! :))))

va iubesc tare!

sictir

cred ca e in regula ce se intampla... nu de alta, dar imi pare bine cand Nenea ala smecher de Sus ma aduce cu picioarele pe pamant si imi aduce aminte ce e important ptr mine... am ingrozitor de mult sictir in mine in acest moment... plm, nu stiu de ce dracului nu pot eu sa ma 'focusez' pe lucrurile importante, si tre sa imi mai iau diverse palme ca sa imi reamintesc.

gen... imi iubesc prietenii pana la infinit... la modul cat se poate de serios... insa, in ultimul timp, nu am mai stat cu ei, asa cum faceam odata, fapt ptr care ma tot invinovatesc, iar cand reusesc sa ma vad cu ei, plm, am figuri si am impresia ca nu se poarta in regula...

insa... mai apar diverse personaje in viata mea, pe care ii iau de buni, pe care am impresia ca ma pot baza, si ca, incet-incet, ii pot accepta in viata mea... dar NU!... de ce sa se intample asta? te intreb, de ce?... pana mea, n-are sens... stiam eu ca atunci cand am zis ca nu mai am nevoie si de alti prieteni, am avut dreptate... stiam, dar am zis ca poate cine stie... a venit momentul sa mai accept si alte persoane prin jurul meu.

sa iti dau si exemplul din cauza caruia am ajuns la aceasta concluzie (iar): la birou, exista un pusti, caruia o sa-i zicem Pitic, cu care am urmatoarea istorie:

- am fost prima persoana pe care a cunoscut-o aici, l-am plimbat prin birou sa ii fac cunostinta cu restul colegilor, d-astea de PR, asa. :)

- am inceput sa iesim la tigara, ca de', eram amandoi noi, fumam, hai sa socializam un pic...

- ne-am imprietenit asa, de suprafata

- dupa ce am inceput cursurile la munte, am descoperit, impreuna cu alti colegi, ca ne place bautura, ne-am imprietenit si mai bine

- am avut Sales Convention-ul la Sibiu pe 16 iulie, am stat intr-o seara in barul hotelului si ne-am imprietenit si mai bine, in sensul ca am stat de vorba, despre munca, si am vorbit mult si serios...ptr ca eu aveam o galagie de informatii, care ii erau oarecum 'adresate', ptr ca era in pericol de pierdere a jobului... el a apreciat, sau cel putin asa mi-a dat impresia

- dupa aceasta discutie, relatia noastra a devenit mult mai misto, in sensul ca, imi spunea toate chestiile care i se intamplau, imi cerea sfatul, eram acolo sa il ajut... am facut acest lucru si ptr ca nu mai sunt aproape de baietii mei pe care sa ii 'mamosesc', si am nevoie de cineva de acest gen langa mine, el e mic, naiv si ca un burete cand vine vorba de informatii, si imi place sa stau de vorba cu el.

- acum 2 zile, un coleg de la el din departament a fost dat afara... initial el era care ar fi 'trebuit' sa plece... insa m-am ocupat astfel incat sa nu se intample asta... as putea zice ca m-am dat un pic peste cap ca sa fac asta... dar am reusit, cum reusesc sa fac tot ce imi doresc...si chiar m-am bucurat ca nu el a fost cel care sa plece...

- ee, de acum 2 zile, i s-a urcat la cap ca nu el e cel care pleaca, e nesimtit si mitocan... plm, nu asta e problema, ca sunt obisnuita cu acest gen de oameni... ce ma deranjeaza e faptul ca tipu care pleaca ii tot varsa bullshit-uri, si el crede, ca un copil ce este... eu tot incerc sa-l conving ca ce ii spun eu e for real! si el, vezi doamne, "da, dar marius zice nu-stiu-ce"... plm, zic, atunci, fa ce zice si ce face marius, si aia e! eu ma dau peste cap sa ramai tu si sa plece ala in locul tau, si tu faci pe nebunul cu mine... gen... fuck u!

- si mai face si glume, gen, ''ha,ha, vezi ca ai brandul mai mare ca al meu... eu zic sa nu-ti mai iei si desert, ca nu ai nevoie, ca tii cura de slabire, nu?"... gen, plm, baietica, deja iti cam permiti lucruri (din pctul tau de vedere), si nu are sens...

- iar acum sunt sictirita, ma enerveaza maj persoanelor din birou, vreau concediu si vreau la prietenii mei minunati... pe care ii iubesc, si nu mai vreau altiiiiiiii!!!!!!!

aia e, macar m-am descarcat si eu intr-un final apoteotic!!!!

am chef

bai, nu stiu cum sa-ti zic... dar e ceva in aer... plm, am chef sa ma simt bine, am chef sa plec la amsterdam si sa nu imi dau seama unde naibii se duce timpul, am chef de baietii mei de la mare, am chef sa nu stiu cat e ceasul, si asta sa ma faca sa ma simt bine, am chef sa nu imi incarc tel de firma si sa nu imi pese, am chef sa stau intinsa pe plaja, sa ma umplu de nisip pe picioare, sa beau Cuba Libre la orice ora din zi sau din noapte, sa dau mesaje cand sunt beata turta, sa fac conversatie cu familia de la WC, am chef sa mananc suberek cu branza ca sa imi dreg betia/ mahmureala, am chef sa ma plimb de la cazare la carciuma si tot asa, ca sa mai iau cate ceva de acolo, am chef sa ma duc in mijlocul noptii pana la iesirea din 2 mai sa iau benzina ptr fetele cu focul, am chef sa ma duc in mangalia sa fac cumparaturi, am chef sa imi sun prietenii si sa le spun cat de mult ii iubesc, am chef sa il tin in brate pe smecta ca are o imbratisare atat de sincera, am chef sa ma 'cert' cu piele, cand imi zice ca profit de el...

am chef sa ma plimb prin parc si sa mananc inghetata, am chef sa ma dau in toate ride-urile din MK, am chef sa ma intind pe iarba si sa numar gazele care se plimba pe langa mine, am chef sa joc volei, am chef sa ascult muzica buna, am chef sa beau o cafea buna si tare, am chef sa ma uit dupa oameni frumosi, am chef sa fiu tinuta in brate, am chef sa ma joc in parul lui, am chef sa ma iau de el si sa ii spun ca iar are sosetele alea care mie nu imi plac, am chef sa scriu meniul de la Shire, am chef sa beau o bere Redd's RECE RECE RECE... am chef sa ma duc la cumparaturi, am chef sa primesc flori si sa mi le intind prin casa, am chef sa aprind multe betigase cu aroma de vanilie, scortisoara, mere verzi si mosc, am chef sa stau pe niste asternuturi proaspat spalate, am chef sa stau inconjurata de toate jucariile mele de plus, am chef sa deschid toate geamurile si sa intre aer curat curat, am chef sa pescuiesc, am chef sa beau un ceai rece, am chef sa stau de vorba cu prietenii mei despre multe lucruri inutile, am chef sa filozofez cu prietenii mei dupa ce bem mult, am chef sa stam pana se inchide carciuma si sa ne punem ce muzica dorim, am chef sa vad si sa fotografiez rasaritul reflectat in mare, am chef sa simt racoarea diminetii, am chef sa ma joc cu cateii pe plaja pana nu mai pot sa respir, am chef sa stau pe 'scaunul' nostru de la bar, am chef sa dau din picioare, am chef sa dau din cap pe melodiile noastre, am chef sa fiu la concert Dilated Peoples!!!!!

cam atat am chef acum, ca am fost afara si m-a pocnit o moleseala groaznica.